Fotbal: Petr Cech va reveni în poartă, dar într-o echipă de hochei pe gheaţă

Petr Cech, fostul goalkeeper al formaţiilor Chelsea şi Arsenal Londra, a anunţat că va reveni între buturi, însă nu pe terenurile de fotbal, ci într-o echipă de hochei pe gheaţă, Guildford Phoenix, care evoluează în liga a patra britanică, informează AFP.

'După 20 de ani ca fotbalist profesionist, este o experienţă minunată de a putea practica sportul pe care mi-a plăcut să îl joc şi pe care adoram să-l privesc atunci când eram copil', a explicat fostul internaţional ceh, în vârstă de 37 ani, care şi-a încheiat cariera fotbalistică în luna iunie, după un ultim sezon sub culorile clubului Arsenal.

'Sper să pot ajuta această echipă să-şi atingă obiectivele şi să câştige cât mai multe meciuri posibile când voi avea şansa să joc', a continuat Cech, care a devenit consilier tehnic al clubului Chelsea după retragerea din activitate. Fondat în 2017, Guildford Phoenix este un club de hochei pe gheaţă din sudul Londrei, care joacă în divizia a patra britanică.

În timpul carierei sale de fotbalist, Petr Cech a câştigat, între altele, patru titluri de campion în Premier League, patru Cupe ale Angliei, o Ligă a Campionilor (2012) şi Europa League (2013), toate cu Chelsea Londra, la care evoluat între 2004 şi 2015. El s-a transferat apoi la Arsenal, club cu care a câştigat o altă Cupă a Angliei, înainte de a agăţa mănuşile în cui, la finalul sezonului trecut, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel