Cele mai citite

Fotbal: Clubul Valencia l-a concediat pe antrenorul Marcelino

Fotbal: Clubul Valencia l-a concediat pe antrenorul Marcelino

Conducerea clubului spaniol de fotbal Valencia a anunţat miercuri că l-a demis pe antrenorul Marcelino, anunţă Reuters.

Marcelino, 54 ani, a pregătit formaţia în ultimele două sezoane, reuşind clasări în La Liga pe locuri ce au permis accederea în Liga Campionilor. În stagiunea trecută echipa a cucerit Cupa Spaniei.

Valencia l-a informat pe Marcelino Garcia Toral că nu mai este antrenorul echipei. Clubul îi mulţumeşte pentru tot ceea ce a făcut în perioada cât a fost tehnician şi îi urează mult succes mai departe, se arată într-un comunicat al clubului.

După trei etape din campionatul intern, Valencia este pe locul 10, cu patru puncte şi va juca sâmbătă, în etapa a 4-a, cu FC Barcelona, aflată momentan pe locul 8.

Marcelino îşi prelungise în vara anului trecut contractul cu Valencia până în 2020. El a mai pregătit echipe ca Racing Santander, Real Zaragoza, Sevilla sau Villarreal.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Fotbal
Citește mai multe din Fotbal
x close