Fotbal: Chelsea a încălcat 150 de articole ale regulamentului FIFA privind transferurile

FIFA a publicat vineri motivaţia în cazul interdicţiei pe care a dat-o clubului englez Chelsea de a face transferuri în următoarele două ferestre de mercato, indicând că formaţia a încălcat nu mai puţin de 150 de articole ale regulamentului privind asemenea operaţiuni, scrie BBC. 

Conform sursei, în transferuri au fost implicaţi nu mai puţin de 69 de jucători ai academiei clubului. Un exemplu dat este cel al lui Bertrand Traore, care a semnat primul său contract la profesionişti cu Chelsea în 2013, la vârsta de 18 ani, dar nu a fost înregistrat în acte până în ianuarie 2014. Interdicţia se va încheia în februarie 2020.

În iunie, clubul Chelsea Londra, câştigător al trofeului Europa League, a făcut apel la Tribunalul de arbitraj al sportului (TAS) de la Lausanne împotriva interdicţiei de a transfera jucători în următoarele două ferestre de transferuri, impusă de FIFA. Clubul din Premier League a fost sancţionat în luna februarie pentru încălcarea regulilor privind transferul jucătorilor străini Under 18 şi a primit şi o amendă de 600.000 franci elveţieni.

Chelsea nu a avut voie să angajeze jucători în mercato de vară dar nu o va putea face nici în cel de iarnă, care debutează în ianuarie 2020. TAS a confirmat depunerea apelului dar nu a stabilit data când vor avea loc audierile şi decizia finală, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel