Fostul ministru de interne polonez Mariusz Kaminski, condamnat la doi ani de închisoare

Sursa foto: AGERPRES
Sursa foto: AGERPRES

Fostul ministru de interne polonez Mariusz Kaminski a fost condamnat la doi ani de închisoare, potrivit unei decizii pronunţate miercuri de tribunalul districtual din Varşovia.

Mariusz Kaminski a abuzat de puterile pe care i le conferea funcţia sa de şef al autorităţii anticoruptie CBA, în cadrul guvernului naţionalist conservator condus la acea vreme de Partidul Lege şi Justiţie (PiS).

Fostul şef adjunct al CBA, Maciej Wasik, a fost şi el condamnat la doi ani de închisoare.

Ambii politicieni ai PiS au interdicţia de a ocupa funcţii publice timp de cinci ani şi îşi pierd locurile în parlament

Ambii politicieni ai PiS au interdicţia de a ocupa funcţii publice timp de cinci ani şi îşi pierd locurile în parlament.

Kaminski fusese deja condamnat, în primă instanţă, la trei ani de închisoare în martie 2015 pentru abuz în serviciu.

Motivul condamnării a fost un caz descoperit în 2007, în care biroul lui Kaminski ar fi orchestrat în mod deliberat un caz de corupţie pentru a-l discredita pe ministrul agriculturii de atunci, Andrzej Lepper. Kaminski a făcut apel la condamnare.

După ce guvernul PiS a preluat mandatul în toamna lui 2015, preşedintele Andrzej Duda l-a graţiat pe Kaminski într-o decizie controversată, deşi apelul lui era încă în curs. Prin urmare, cazul a fost abandonat la scurt timp şi Kaminski a fost numit ministru de interne.

Curtea Supremă a anulat graţierea lui Kaminski în iunie anul trecut, ceea ce a condus la o nouă judecare a dosarului său, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel