Festivalul nocturn 'Codru', pentru revitalizarea Pădurii Bistra din Timişoara

Un festival inedit, "Codru", se va desfăşura în perioada 23-25 august în Pădurea Bistra de la liziera Timişoarei, pentru a revitaliza cu 6.000 de noi arbori plantaţia de copaci afectată de furtuna din toamna anului 2017.

"Cu ajutorul Asociaţiei Pădurea Bistra şi al multor oameni cu suflet bun, vor fi plantaţi minimum 6.000 de arbori, pentru susţinerea şi îmbogăţirea arealului Pădurii Bistra. Scopul acestui festival este de a atrage atenţia asupra valorii reprezentate de pădure în vieţile locuitorilor din jurul ei, dar mai ales protejarea şi conservarea patrimoniului natural al zonei. Toate fondurile obţinute în urma festivalului vor fi direcţionate către această cauză. Plantarea se va face în toamnă", anunţă organizatorii evenimentului "Codru - festival nonprofit pentru'mpădurit!", într-un comunicat remis, joi, Agerpres.

Prima ediţie a festivalului presupune o experienţă de neuitat pentru toţi participanţii cărora li se pregătesc cinci zone muzicale alese, de la world, rock, hip hop, muzică electronică până la reggae şi ansambluri locale. Acestora li se vor adăuga activităţi artistice, film sau teatru, activităţi distractive, sportive şi educative şi pentru copii.

Vor face spectacol, între alţii, Subcarpaţi, Zdob şi Zdub, Laboratorium Piesni (Polonia), Fără Zahăr, Timpuri Noi, Ţapinarii, Corbu şi Pământ, alături de alţi 100 de artişti invitaţi.

Pe parcursul festivalului este asigurată o zonă de camping, la umbra arbuştilor, lângă căpiţe de fân, este asigurată sursa de apă pentru împrospătare, dar şi distanţa necesară faţă de zgomot şi muzică, pentru o odihnă aşa cum se cuvine.

Accesul la festival se face în baza donaţiei online de 50 de lei, echivalentul achiziţionării a doi copaci, sau 100 de lei pentru cei care vor să devină "super-eroi eco", suficient pentru adoptarea a patru copaci.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel