FCSB a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională, într-o partidă din etapa a 14-a a Ligii I de fotbal.
Unicul gol al meciului a fost înscris de Harlem Eddy Gnohere (67 - penalty), după un fault comis de Filip Mrzljak asupra lui Olimpiu Moruţan.
Şi Astra a beneficiat de un penalty, după un henţ comis de Junior Morais, dar şutul lui Azdren Llullaku a fost apărat de portarul Cristian Bălgrădean. Portarul vicecampioanei a avut şi alte intervenţii salutare în acest meci.
FCSB a revenit pe locul secund în clasament.
Astra a pierdut patru partide în ultimele sale cinci etape.
În tur, Astra s-a impus cu 1-0.
FCSB - AFC Astra Giurgiu 1-0 (0-0), Arena Naţională - Bucureşti
A marcat: Harlem Eddy Gnohere (67 - penalty).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu