FCSB a fost învinsă în primul meci din Antalya, la debutul lui Deian Sorescu. Acesta a fost folosit titular.
Echipa de fotbal FCSB a fost învinsă de formaţia poloneză Pogon Szczecin cu scorul de 2-0 (0-0), duminică, la Belek, în primul test al roş-albaştrilor în stagiul de pregătire din Antalya (Turcia).
Pentru Pogon, a patra clasată în Ekstraklasa, au marcat Mariusz Fornalczyk (72) şi Luka Zahovic (83), într-un meci în care la FCSB a debutat Deian Sorescu.
Potrivit paginii de Facebook a clubului FCSB, Mihai Pintilii a început cu Andrei Vlad - Deian Sorescu, Iulian Cristea, Joonas Tamm, Alexandru Pantea - Boban Nikolov, Malcolm Edjouma, Eduard Radaslavescu - David Miculescu, Andrea Compagno, Florinel Coman.
Rezerve au fost Ştefan Târnovanu, Alexandru Maxim - Valentin Cretu, Joyskim Dawa, Adrian Şut, Răzvan Oaidă, Darius Olaru, Billel Omrani, Risto Radunovic, Daniel Toma, Sorin Şerban, Andrei Cordea, Denis Haruţ, Luca Ciobanu, Robert Tudor, David Popa, Octavian Popescu.
Luni, în cel de-al doilea meci amical, FCSB va înfrunta liderul campionatului Poloniei, pe Rakow Czestochowa, de la care l-a transferat pe internaţionalul Deian Sorescu.
Mijlocaşul în vârstă de 25 de ani poartă cu numărul 22 şi s-a alăturat lotului FCSB imediat după ce au ajuns la o înțelegere, în condiţiile în care cele două echipe împart acelaşi hotel şi se pregătesc pe terenuri alăturate în cantonamentul de la Regnum Carya, în Antalya.
Deian Sorescu s-a născut la 29 august 1997, în Moldova Nouă. A crescut în Timişoara şi a început fotbalul la Politehnica Timişoara. A continuat la SSU Poli, actuala Poli Timişoara (Liga 2), iar în 2018 a semnat cu Dinamo. La începutul lui 2022 s-a transferat la Rakow Czestochowa, liderul la zi al campionatului Poloniei, pentru care a evoluat în 27 de partide, a înscris de trei ori şi a oferit trei pase de gol. De asemenea, şi-a trecut în palmares Cupa şi Supercupa Poloniei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News