FC Argeş - FCSB, rezultat avantajos pentru CFR Cluj - video

FC Argeş - FCSB, rezultat avantajos pentru CFR Cluj - video
FC Argeş - FCSB, rezultat avantajos pentru CFR Cluj - video

FC Argeş a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, la Piteşti, în ultimul meci din etapa a 29-a a Ligii I de fotbal.

FC Argeş, care mai speră la calificarea în play-off, s-a impus prin golul marcat de George Ganea (16), după o gafă uriaşă a portarului Andrei Vlad. Ganea a înscris primul său gol pentru echipa din Piteşti. FCSB a avut un gol anulat în min. 22, pentru fault comis de Ianis Stoica asupra portarului Alexandru Greab.

FCSB a dominat jocul şi a ratat mai multe ocazii de gol, în special prin Florinel Coman. Denis Dumitraşcu (FC Argeş) a trimis mingea în bară în min. 77.

VIDEO

FC Argeş e neînvinsă de şase etape, având patru victorii şi două egaluri. Echipa antrenată de Andrei Prepeliţă nu a primit gol de patru etape. FCSB nu a mai câştigat de trei etape, în care a obţinut un singur punct şi a marcat o singură dată. În tur FCSB s-a impus cu 2-1. FC Argeş are nevoie de o victorie în deplasare cu FC Botoşani în ultima etapă pentru a se califica în play-off.

FC Argeş - FCSB 1-0 (1-0), Stadion Nicolae Dobrin - Piteşti A marcat: George Ganea (16). Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); arbitru de rezervă: George Cătălin Găman (Craiova) Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) - CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) - LPF.

Liga I - rezultatele etapei a 29-a şi clasamentul 

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 CFR Cluj 29 23 4 2 44-15 73

2 FCSB 29 17 8 4 53-28 59

3 CS Universitatea Craiova 29 15 6 8 54-29 51

4 Farul 29 14 6 9 42-20 48

5 FC Voluntari 29 13 8 8 31-26 47

6 FC Botoşani 29 11 13 5 32-26 46

7 FC Argeş 29 13 6 10 26-21 45

8 UTA 29 8 13 8 22-19 37

9 Rapid 29 8 13 8 33-31 37

10 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 29 8 12 9 31-28 36

11 FC U Craiova 1948 29 8 9 12 30-33 33

12 Chindia Târgovişte 29 7 11 11 19-23 32

13 CS Mioveni 29 6 11 12 18-34 29

14 Dinamo 29 4 5 20 23-62 17

15 Academica Clinceni 29 3 5 21 21-63 14

16 Gaz Metan Mediaş 29 6 6 16 21-42 10

Notă: Gaz Metan Mediaş a fost penalizată cu 14 puncte de Comisia de Disciplină a FRF. Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel