Falcă: Prin scrisoarea împotriva lui Negoiţă transmisă grupului PES, Fifor dă o palmă procedurilor europene

Europarlamentarul Gheorghe Falcă se declară "şocat" de scrisoarea ce ar fi fost transmisă de senatorul Mihai Fifor grupului PES, prin care s-ar fi cerut respingerea candidaturii lui Robert Negoiţă pentru funcţia de preşedinte al grupului.

Falcă a afirmat că secretarul general al PSD a dat "o palmă procedurilor europene" şi "vine cu presiuni şi directive" primite de la Viorica Dăncilă.

"O scrisoare şocantă a fost transmisă domnului Jordi Harrison, Secretar General al Grupului PES în Comitetul Regiunilor, purtând semnătura nimeni altuia decât a senatorului Mihai Fifor. Scrisoarea este îndreptată împotriva primarului Robert Negoiţă, cel care conduce Delegaţia României la Comitetul European al Regiunilor - CoR, Fifor cerându-i Secretarului General al Grupului PES să nu îi mai acorde lui Negoiţă vreo funcţie, dat fiind faptul că a fost suspendat din partid. Primarul Robert Negoiţă şi-a manifestat dorinţa de a candida pentru poziţia de coordonator al grupului socialiştilor din cadrul Comitetului European al Regiunilor", a anunţat Falcă, printr-un comunicat de presă, căruia i-a ataşat o fotografie cu scrisoarea în limba engleză semnată de Fifor, dar şi o traducere în limba română.

"Este şocant să vedem cum un român, românul Fifor, îşi atacă propriul român, pe Robert Negoiţă, pe cel care este în conducerea Comitetului European al Regiunilor din partea României. Omul Robert Negoiţă candidează prin proceduri democratice pentru a fi liderul socialiştilor şi democraţilor, dar Fifor dă o palmă procedurilor europene şi vine cu presiuni şi directive primite clar de la şefa sa, Viorica Dăncilă", arată Falcă, preşedinte al PNL Arad.

Fostul primar al Aradului îl numeşte pe Fifor, în comunicat, "slugă permanentă" care "bagă cuţitul în spatele oricui".

"Scrisoarea pe care această slugă, acum a premierului Viorica Dăncilă, a transmis-o Secretarului General al Grupului PES în Comitetul Regiunilor arată modul în care înţelege Fifor să facă politică. Pornit într-o luptă împotriva tuturor celor care au curajul să iasă în faţă şi să dezvăluie practicile dictatoriale din PSD, Fifor nu mai are nicio limită şi îşi transferă luptele personale la nivel european. Înţelegem că domnul Fifor şi-ar fi dorit să ocupe permanent fotoliul Ministerului de Interne sau poate chiar cel de comisar european, dar să meargă până într-acolo încât să îşi saboteze un fost coleg de partid, un român, în cele din urmă, este de neconceput (...) Sluga Fifor nu poate să priceapă politica dusă la nivel european şi recurge la scrisori trimise în numele Vioricăi Dăncilă, în speranţa că va putea puncta cu o bilă albă în faţa doamnei preşedinte de partid", mai arată Falcă în comunicatul de presă.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, anunţa marţi, într-o postare pe Facebook, că liderii Partidului Social Democrat au cerut grupului PES (Partidul Socialiştilor Europeni) de la nivelul Comitetului European al Regiunilor (CoR) să îi respingă candidatura pentru funcţia de preşedinte al grupului şi să îl suspende din grup.

Negoiţă a ataşat un document transmis de către secretarul general al PSD, Mihai Fifor, către secretarul general al Grupului PES în Comitetul Regiunilor, Jordi Harrison, prin care îl anunţa că a fost suspendat din PSD pe 3 iulie 2019, urmare a unor atacuri "dure" la adresa partidului.

"Din păcate, el şi-a menţinut atitudinea după suspendare, atacând în mod public partidul de mai multe ori. Din acest motiv, vă adresez cererea formală, în numele preşedintelui PSD, Viorica Dăncilă, de a-l suspenda pe Robert Negoiţă din Grupul PES şi orice funcţie pe care o are sau intenţionează să o ocupe în grupul nostru politic"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel