Chiar dacă încă nu şi-au jurat credinţă veşnică, presa din întreaga lume se întrece în publicarea de posibile locaţii unde Kate Middleton şi Prinţul William îşi vor petrece luna de miere.
„The Mirror" înclină către varianta unei croaziere de vis pe Mediterana. Nici Sicilia nu a fost uitată de pe harta posibilelor locaţii. Dacă presa americană susţine că Australia va fi locul unde cei doi îndrăgostiţi îşi vor petrece cea mai frumoasă perioadă din viaţă, „The Sun" afirmă că nici Kenya nu trebuie uitată, și asta pentru că aici a avut loc logodna. Cert este că după tot protocolul nupţial, cei doi abia aşteaptă să fugă departe de privirile indiscrete ale tuturor. Aşa a apărut ideea unei luni de miere în România.
Dacă ar veni la Viscri, prinţul şi prinţesa de Wales nu vor putea rata vizita la una dintre cele mai vechi cetăţi din Transilvania.
Astfel, un zvon circulă de câteva zile în satul braşovean Viscri, unde prinţul Charles deţine câteva proprietăţi. Conform presei britanice, prinţul William şi viitoarea lui soţie, Kate, au trecut satul pe lista scurtă a posibilelor locaţii pentru luna de miere.
Chiar dacă William şi Kate nu vor ajunge în ţara noastră după nuntă, câţiva români tot îi vor întâlni.Printre invitaţii la ceremoniile din Londra de pe 29 aprilie se vor găsi şi cinci români: regele Mihai, principesa Margareta, principele Radu, contele Tibor Kalnoky şi contesa Anna Kalnoky.
Dintre cei 1.900 de nuntaşi, aproape jumătate sunt prieteni ai mirilor, 40 de capete încoronate, 50 de membri ai familiei regale, 200 de membri ai guvernului, parlamentului, corpului diplomatic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu