€ 5.0899
|
$ 4.3664
|
Curs valutar: € 5.0899
|
$ 4.3664
 

Evaluarea Naţională 2019, programul probelor. Când se afişează rezultatele
Autor: Mihai Ciobanu

examen_75791500 Evaluarea Naționala 2020
 

La Evaluarea Națională (EN VIII), din acest an, s-au înscris circa 155.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a, conform situației centralizate.

Potrivit Ministerului Educaţiei, probele la Evaluarea Naţională 2019 se vor desfășura după cum urmează: 

Marți, 18 iunie - Limba și literatura română

Joi, 20 iunie - Matematică

Vineri, 21 iunie - Limba și literatura maternă

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 - 20:00. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 29 iunie. Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Ministerul Educației Naționale pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 18 - 20 iunie, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 21 iunie, între orele 8:00 -14:00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close