Energie mai scumpă în 2011. Consumatorul, obligat să plătească pentru cogenerare

eoliana
eoliana

Factura lunară la energie ar putea creşte în 2011 în medie cu 2 lei, ca urmare a introducerii unei contribuţii pentru sprijinirea producţiei de energie în unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă.

„Orice consumator va plăti 20 lei/MWh (0,02 lei/kWh) pentru energia produsă în cogenerare", a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Iuliu Plaveti, pentru Mediafax. El a adăugat că deocamdată ANRE nu are date care să indice o creştere a preţului electricităţii sau a gazelor naturale în anul următor. Consumul mediu anual în România pe gospodărie este de 1.200 kWh (100 kWh pe lună), asfel că un consumator ar urma să plătească anual în plus la factură o sumă de 24 lei. Valoarea contribuţiei va fi inclusă în factura lunară la electricitate transmisă consumatorilor, potrivit unui proiect de ordin al preşedintelui ANRE. Contribuţia va fi acordată lunar producătorilor de energie electrică şi termică în cogenerare în intervalul 2010-2023, pe o perioadă de maximum 11 ani consecutivi, ca o formă de bonus pentru sprijinirea acestui sector.

Schema de sprijin, prin care autorităţile estimează că vor aloca 17,2 miliarde lei pentru aproximativ 500 de companii, a fost autorizată de Comisia Europeană la sfârşitul lunii septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel