Egiptul, în pragul unui război civil. Preşedintele Morsi a fugit din Palat

Egipt
Egipt

Proteste de masă în Egipt. Marți seara, miile de protestatari care manifestau împotriva președintelui Mohamed Morsi și a referendumului pentru revizuirea Constituției, au tăiat gardul din jurul Palatului Prezidenţial. În aceste condiții, președintele Egiptului a reușit să fugă, forțele de ordine folosind gazele lacrimogene pentru înlăturarea manifestanților.

Protestatarii au tăiat, marți seara, gardul de sârmă ghimpată din jurul Palatului prezidenţial, încercând să ajungă în faţa instituţiei, dar poliţia a recurs la gaze lacrimogene pentru dispersarea mulţimii.

Preşedintele egiptean, Mohamed Morsi,  vrea să ţină un referendum pe tema unei noi Constituţii, pe 15 decembrie. Deocamdată nu e clar câtă lume va participa la acest plebiscit, având în vedere opoziţia faţă de demersul constituţional al islamiştilor. Legea fundamentală face referiri clare la Sharia, legea islamică, text care ar prevala în faţa legilor seculare. Poporul egiptean este pus, practic, în faţa următoarei alegeri: fie acceptă extinderea puterilor prezidenţiale dincolo de orice control, fie acceptă o Constituţie care sporeşte puterea islamiştilor din Frăţia Musulmană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel