Eden Hazard rămâne la Real Madrid, anunță Carlo Ancelotti

Internaţionalul belgian Eden Hazard nu va pleca de la Real Madrid la finalul acestui sezon, aşa cum s-a vehiculat în presa internaţională, a anunţat sâmbătă antrenorul campioanei Spaniei, Carlo Ancelotti.

„Nu am discutat acest subiect cu Hazard pentru că planul său este destul de clar, va continua cu multă motivaţie", a asigurat tehnicianul italian în cursul unei conferinţe de presă. „Lucrurile nu au decurs bine pentru el în ultimii ani, însă doreşte să demonstreze calităţile pe care le are şi pe care, din multe motive, nu a putut să le arate", a adăugat Ancelotti.

Antrenorul lui Real Madrid doreşte ca în sezonul viitor să aibă o echipă mai completă decât în acest sezon, pentru a putea efectua mai multe rotaţii.

Din cel mai scump transfer al Realului a ajuns doar jucător de lot

„Real are multe meciuri de disputat, apare oboseala şi vor exista rotaţii pe care nu le-ar efectuat anul acesta aşa de mult cum ne-am dorit. Cu o echipă mai completă poţi face mai multe rotaţii şi poţi avea situaţii mai dificile într-o echipă mare. Însă cred că nu este importantă cantitatea minutelor, ci calitatea", a adăugat Carlo Ancelotti.

Eden Hazard, căpitanul selecţionatei Belgiei, a sosit la Real Madrid în vara lui 2019, de la formaţia engleză Chelsea Londra. Confruntat cu accidentări repetate, el nu a reuşit să-şi etaleze calităţile cu care s-a făcut remarcat anterior în Premier League. El urmează să revină în echipa madrilenă duminică, la meciul cu Cadiz.

Istvan Kovacs va arbitra finala Europa Conference League dintre AS Roma și Feyenoord

Românul Istvan Kovacs va arbitra finala competiţiei Europa Conference League, care va opune echipele AS Roma şi Feyenoord Rotterdam, pe 25 mai, de la ora 22:00, pe Arena Kombetare din Tirana, a anunţat, miercuri, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.

Istavan Kovacs va fi ajutat de arbitrii asistenţi Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, în timp ce al patrulea oficial va fi elveţianul Sandro Schaerer. De sistemul de asistenţă video se vor ocupa germanii Marco Fritz, Christian Dingert şi Bastian Dankert.

În vârstă de 37 de ani, Istvan Kovacs va conduce prima sa finală europeană la nivel de club. În acest sezon, românul a condus 10 partide în competiţiile europene intercluburi, inclusiv prima manşă a semifinalei Ligii Campionilor dintre Manchester City şi Real Madrid, scor 4-3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel