Ecuadorul va fi denigrat în SUA dacă îi va acorda azil politic lui Julian Assange

Julian-Assange
Julian-Assange

Ambasadorul ecuadorian la Washington a declarat luni că ţara sa ar putea fi ţinta unei campanii de denigrare condusă de grupuri de influenţă din Statele Unite, dacă Ecuadorul va acorda azil politic fondatorului WikiLeaks, Julian Assange.

"Dacă îi acordăm azil lui Assange, vor fi grupuri ce se vor folosi de acest lucru pentru a ataca ţara. Dar ca întotdeauna, ne apărăm poziţia şi deciziile", a menţionat Nathalie Cely, în timpul unei declaraţii acordate postului de radio ecuadorian, Majestad, scrie Mediafax.

Julian Assange, în vârstă de 41 de ani, este pasibil de extrădare în Suedia, unde este acuzat de viol şi agresiune sexuală. Refugiat la ambasada Ecuadorului în încercarea de a scăpa de această extrădare, el aşteaptă un răspuns din partea preşedintelui ecuadorian la cererea sa de azil politic.

Australianul se teme că ulterior va fi extrădat în Statele Unite pentru a fi judecat pentru spionaj, după ce a divulgat pe site-ul său peste 250.000 de telegrame diplomatice americane.

Potrivit lui Cely, grupuri de influenţă conservatoare au "început deja" manevre împotriva Guvernului său, pentru a "păta reputaţia ţării".

Preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa, lider socialist care păstrează un ton critic faţă de Statele Unite, şi-a manifestat deja înţelegerea faţă de fondatorul WikiLeaks, susţinând că nu va accepta "o persecuţie politică".

Guvernul ecuadorian nu a precizat când va răspunde la cererea de azil înaintată de Julian Assange.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel