Dosar contrabandă. Șase persoane, arestate preventiv

Şase persoane au fost arestate preventiv, iar alte trei au fost plasate în arest la domiciliu în urma acţiunilor care au vizat destructurarea a două grupuri infracţionale specializate în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecerea frauduloasă a graniței.

Hotărârea nu este definitivă.

Procurorii Biroul Teritorial Botoşani al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au solicitat instanţei arestare a 21 de persoane, însă, potrivit portalului instanţelor de judecată portal.just.ro, judecătorii Tribunalului Botoşani au admis în parte propunerea, dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile a şase persoane şi plasarea în arest la domiciliu a altor trei.

Totodată, magistraţii au disjuns cauza, urmând să se pronunţe pe 28 martie în cazul altor patru contrabandişti. Persoanele faţă de care au fost dispuse măsuri preventive făceau parte din două grupuri de contrabandişti care ar fi introdus ilegal în România, din Republica Moldova, aproape 100.000 de pachete de ţigări, producând statului un prejudiciu de aproape un milion de lei.

Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2014, pe raza judeţului Botoşani s-au constituit mai multe grupuri infracţionale organizate formate din mai mulţi membri care s-au asociat în baza unor înţelegeri prealabile în vederea obţinerii unor profituri ilicite, prin săvârşirea infracţiunii de contrabandă, desfăşurând în mod repetat activităţi de introducere în România, colectare, deţinere, transport, preluare, depozitare, predare şi vânzare a ţigărilor de provenienţă Republica Moldova, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

[citeste si]

Între aceste grupări s-au dezvoltat relaţii de cooperare prin intermediul unora dintre membri care, pentru maximizarea profiturilor ilicite obţinute, au acţionat în cadrul a două grupuri infracţionale.

Procurorii DIICOT susţin că "membrii grupurilor ar fi aprovizionat în permanenţă piaţa neagră cu produse accizabile, introduse în România prin acte de contrabandă, dezvoltând o adevărată economie subterană prin numărul de persoane implicate în activitatea de vânzare a ţigaretelor, cantităţile rulate şi frecvenţa livrărilor de ţigarete".

Prejudiciu de 960.000 de lei

"În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că cele două grupuri infracţionale au acţionat în zona de nord-est a judeţului Botoşani, la frontiera cu Republica Moldova, ţigările de contrabandă fiind introduse în România de către palierul moldovenesc al grupărilor, prin zona de frontieră adiacentă localităţilor Rediu - Rădăuţi-Prut - Cotu Miculinţi, de unde erau preluate, transportate, depozitate şi comercializate de către membrii grupurilor infracţionale pe piaţa neagră din judeţul Botoşani. Din investigaţii a reieşit că membrii grupărilor ar fi traficat, în total, peste 93.000 de pachete de ţigări de contrabandă, provenite din Republica Moldova, cauzându-se astfel un prejudiciu de aproximativ 960.000 de lei", se arată în comunicatul DIICOT.

În acest dosar, procurorii DIICOT au efectuat miercuri 40 de percheziţii domiciliare la locuinţele celor 38 de suspecţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel