Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri că există ''un loc special în iad'' pentru arhitecţii campaniei de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Tusk a reiterat că UE nu va renegocia acordul cu Regatul Unit şi şi-a exprimat speranţa ca premierul britanic, Theresa May, să vină joi la Bruxelles cu "sugestii realiste" privind modul de soluţionare a impasului Brexit, informează DPA.
"M-am întrebat cum arată acel loc special din iad pentru cei care au promovat Brexit-ul, fără să aibă măcar schiţa unui plan pentru efectuarea în siguranţă" a acestui demers, a spus Tusk.
Preşedintele Consiliului European a reafirmat poziţia Uniunii Europene la o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar: aşa-numitul "backstop", mecanismul de siguranţă la frontiera irlandeză, trebuie să fie păstrat în acordul privind retragerea Regatului Unit din UE.
Varadkar a apreciat că acordul pentru Brexit, respins deja de parlamentul britanic, este "cel mai bun posibil" şi că instabilitatea politică de la Londra, din ultima vreme, constituie încă o dovadă privind necesitatea backstop-ului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu