Donald Trump, vizită la Londra. Primarul susține o mișcare de protest

În timpul vizitei lui Donald Trump la Londra, o mișcare va avea loc. 

Un balon dirijabil gigantic reprezentându-l pe Donald Trump într-un scutec pentru copii va survola Londra în timpul vizitei preşedintelui american prevăzută pentru vinerea viitoare, în urma autorizaţiei date de primarul capitalei britanice Sadiq Khan, informează joi AFP.

Balonul oranj de şase metri, denumit 'Trump Baby', va zbura la o înălţime de 30 de metri, în apropiere de clădirea parlamentului, între orele locale 09:30 (08:30 GMT) şi 11:30 (10:30 GMT). 'Primarul apără dreptul la o manifestaţie paşnică şi înţelege că aceasta poate lua forme diferite', a declarat un purtător de cuvânt al lui Khan, care a avut în mod regulat altercaţii cu liderul american pe Twitter.

Într-o primă perioadă, primăria Londrei a respins evenimentul, organizat de militanţi care se prezintă drept 'un grup de artişti antifascişti'.

Petiţie online

'Nu am demarat în cea mai bună manieră cu biroul primarului în acest dosar, iniţial ei ne-au spus că nu consideră 'bebeluşul Trump' o manifestaţie legitimă', a declarat militantul Leo Murray la postul Sky News. 'Însă în urma unei foarte ample susţineri publice pentru proiectul nostru, se poate spune că primarul şi-a redescoperit simţul umorului', a adăugat el.

Ample manifestaţii sunt aşteptate în timpul vizitei lui Donald Trump în Marea Britanie săptămâna viitoare. Preşedintele american are programate întrevederi cu premierul britanic Theresa May şi cu Regina Elisabeta II-a Marii Britanii.

Vezi şi: Donald Trump, luat peste picior de creatoarea seriei Harry Potter

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel