€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Doi români au ajuns pe celebra stradă din Vietnam unde se vinde carne de câine: „Mirosul nu-l uiți niciodată”

caine_77980000 Foto: TikTok
 

Cristi și Ralu, doi vloggeri români pasionați de călătorii, au surprins recent publicul din România cu o experiență inedită din Vietnam.

Într-un clip postat pe TikTok, cei doi vloggeri, Cristi și Ralu, au documentat o vizită pe o stradă din capitala Hanoi, unde se comercializează carne de câine. Imaginile și relatarea lor au stârnit numeroase reacții în rândul urmăritorilor.

„Tarabele sunt aici 24/7”

În videoclipul publicat pe rețelele de socializare, Cristi explică detaliat cum a descoperit această zonă:

„Este o stradă din capitala Vietnamului, unde se vinde carne de câine. Toți oamenii de aici au venit special să consume acest tip de carne. Tarabele sunt deschise 24/7, am fost și anul trecut noaptea și tot aici erau. Am văzut inclusiv cârnați făcuți din carne de câine”.

Cei doi vloggeri au explicat că acest obicei culinar nu este unul răspândit în Vietnam, ci mai degrabă o tradiție păstrată de nostalgici.

O tradiție veche, dar controversată

Vloggerii au ținut să sublinieze că animalele sacrificate pentru consum nu sunt câini de companie sau câini vagabonzi, ci o rasă special crescută pentru acest scop:

„Toți oamenii aceștia stau aici și consumă acest timp de carne. Dar înainte să fiți foarte aspri și să judecați foarte tare, să știți că este o rasă specifică de câine, iar aceștia sunt crescuți special pentru consum. Nu e orice câine, nu e un câine de pe stradă și-l iau ei și-l mănâncă”.

De asemenea, Cristi a explicat că această carne nu este servită în restaurantele obișnuite, iar consumul său nu este ceva comun printre vietnamezi:

„Nu se servește la toate restaurantele, e doar pe strada asta, e o chestie de foarte mulți ani și acum a rămas mai mult pentru nostalgici. Nu trebuie să generalizați că vietnamezii mănâncă produse din câine. Nu este o practică obișnuită, dar acest loc există”.

O experiență de neuitat

În încheiere, Cristi a menționat un detaliu care i-a rămas întipărit în memorie: „E un miros specific care îți rămâne în nas. Dacă treceți pe aici, nu o să îl uitați niciodată.”

Clipul postat de Cristi și Ralu a atras mii de comentarii, mulți utilizatori fiind șocați de existența unei astfel de piețe. Alții, însă, au apreciat abordarea echilibrată a celor doi vloggeri, care au încercat să prezinte realitatea fără prejudecăți.

 

Interzicerea comerțului cu carne de câine în alte țări

Vietnamul nu este singura țară unde consumul de carne de câine rămâne o realitate, însă în alte părți ale lumii, această practică este pe cale de dispariție. Un exemplu recent este Coreea de Sud, unde, în decembrie 2023, guvernul a adoptat o lege care va interzice sacrificarea câinilor și comercializarea cărnii lor pentru consum uman începând cu 2027. Deși noua lege nu interzice consumul de carne de câine, aceasta vizează fermele de creștere și restaurantele specializate, punând astfel capăt industriei.

Decizia a fost salutată de numeroase organizații pentru protecția animalelor, care de ani de zile fac presiuni asupra autorităților pentru a interzice acest comerț. Totuși, măsura a stârnit și critici dure din partea crescătorilor și comercianților de carne de câine, care își văd afacerile distruse. În Coreea de Sud, carnea de câine a fost a patra cea mai consumată carne, după porc, vită și pui, însă obiceiul a devenit tot mai rar, în special în rândul generațiilor tinere.

Decizia Coreei de Sud de a interzice comerțul cu carne de câine ar putea avea un efect de domino asupra altor țări asiatice unde această practică încă există. În China, de exemplu, consumul de carne de câine este din ce în ce mai rar, iar în orașe precum Shenzhen și Zhuhai a fost deja interzis. Rămâne de văzut dacă și în Vietnam acest obicei va fi treptat eliminat sau dacă va continua să fie tolerat în anumite zone restrânse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close