Dodon, accident. Purtător de cuvânt: Are răni grave

Bogdan Cotigă / 10 sep 2018 / 11:21 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Preşedintele moldovean Igor Dodon, care a fost implicat duminică într-un accident rutier, ar fi suferit răni mai grave decât a lăsat să se înţeleagă în mesajul transmis duminică imediat după eveniment, susţine fostul său purtător de cuvânt Ion Ceban.

Accidentul s-a petrecut pe traseul Chişinău - Călăraşi, în apropiere de Străşeni, unde, o camionetă ieşită aparent pe contrasens în condiţii meteo nefavorabile a lovit lateral Mercedesul prezidenţial şi o maşină a pazei, care s-au răsturnat. 'Domnul preşedinte a evitat să dezvăluie detalii despre consecinţele accidentului, fiindcă nu a vrut să pună accent pe starea sa, dar am aflat că de fapt au fost înregistrate un şir de traumatisme', susţine Ceban, care spune că preşedintele moldovean ar fi suferit o leziune la coloană, iar fiul şi mama sa, care se aflau cu el în autoturism, ar fi fost răniţi, iar mama preşedintelui ar fi suferit deja o primă intervenţie chirurgicală.

Accident sau tentativă de asasinat ?

'Ne rugăm pentru sănătatea familiei prezidenţiale, care din fericire a ieşit fără victime din acel accident (...) foarte dubios', mai spune Ceban. Cu toate acestea, preşedintele Igor Dodon a declarat că el şi membrii familiei sale sunt 'în ordine' şi 'fără traumatisme grave' în urma accidentului rutier de duminică, informează luni postul de radio Europa Liberă. Mai mult, socialiştii proruşi, din rândurile cărora provine şi actualul preşedinte moldovean, încearcă să acrediteze ideea că acesta nu a fost un simplu accident rutier, ci o tentativă de asasinare a preşedintelui Dodon. 'După toate evidenţele care reies din imagini, el a fost mai curând unul înscenat şi nu întâmplător şi îl tratăm cel puţin ca pe un semnal de avertizare, dacă nu ca pe o tentativă directă la viaţa şi sănătatea şefului statului', susţine în postarea sa Ion Ceban. Referitor la starea de sănătate a lui Dodon, directorul Spitalului de Urgenţă din Chişinău, Mihai Ciocanu, a declarat duminică pentru portalul Deschide.md că atât preşedintele moldovean, cât şi fiul său sunt într-o stare de sănătate satisfăcătoare şi că nu au suferit răni grave şi nici fracturi.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26