DNA, rețineri de ultimă oră. Acuzațiile procurorilor

DNA a transmis oficial că a reținut doi foști manageri ai spitalului Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan" București, acuzați de luare de mită. 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 2 iunie 2016, a inculpaților LAZĂR PETRUȚA, la data faptelor manager, ulterior director economic al Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan" București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită

CIOCÂLTEU ALEXANDRU, la data faptelor manager al Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan" București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Cei doi foști manageri urmează a fi prezentați la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2008, în urma unei înțelegeri prealabile, inculpata Lazăr Petruța, în calitate de manager interimar, i-a pretins unei persoane ca după încheierea unui contract între Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan" București și firma reprezentată de respectiva persoană, acesta din urmă să îi dea, cu titlu de mită, un procent de 5 % din valoarea contractului.

Ca urmare, începând cu luna ianuarie 2009 până în august 2010, inculpata Lazăr Petruța a primit de la respectiva persoană, cu titlu de mită, suma de 20.000 lei lunar, în total 480.000 lei pentru a facilita încheierea și derularea contractului de mai sus (inclusiv efectuarea plăților către firma respectivă și încheierea de acte adiționale). În perioada primirii banilor cu titlu de mită, Lazăr Petruța a ocupat funcția de manager al spitalului și ulterior pe cea de director financiar.

Ulterior, după înlocuirea lui Lazăr Petruța din funcția de manager al spitalului cu Ciocâlteu Alexandru, acesta din urmă, la rândul său, i-a pretins aceleiași persoane și a primit, lunar, cu titlu de mită, suma de 40.000 lei, pentru derularea contractului anterior menționat, inclusiv semnarea de acte adiționale și efectuarea plăților, în total 2.880.000 lei.
Banii au fost primiți de către Ciocâlteu Alexandru din februarie 2011 (scăzând cele 6 luni în care banii au fost primiți de inculpata Lazăr Petruța) până în noiembrie 2013 inclusiv.

Inculpatul Ciocâlteu Alexandru i-a comunicat persoanei că o parte din suma de bani o va remite lui Lazăr Petruța, aceasta ocupând în acel moment funcția de director economic.

Astfel, în perioada 2011 – 2013, inculpata Lazăr Petruța a primit de la inculpatul Ciocâlteu Alexandru diferite sume de bani, cunoscând că acestea provin de la persoana respectivă, inculpata semnând în acea perioadă documente care vizau relația contractuală a spitalului cu firma respectivă.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel