DNA preia dosarul lui Radu Pricop, ginerele lui Traian Basescu

Procurorii DNA au identificat fapte de abuz în serviciu în dosarul în care ginerele lui Traian Băsescu este anchetat.

Dosarul "Moşia Brătienilor", privind retrocedări ilegale de terenuri din Argeş, în care este urmărit penal şi avocatul Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, şi în care este implicată şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca parte civilă, va fi cercetat de DNA.

Iniţial, cazul a fost anchetat de procurorii de la Parchetul instanţei supreme. Această structură şi-a declinat competenţa în favoarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care, la rândul său, a stabilit că nu este competentă de ancheteze acest caz.

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), în 11 aprilie 2014, a fost începută urmărirea penală într-un dosar privind restituirea unor proprietăţi, iar în 26 mai 2014 a fost dispusă urmărirea penală şi în cazul lui Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru fals şi înşelăciune.

Alături de Radu Pricop, în acest dosar sunt vizate alte 11 persoane. De asemenea, în dosar este implicată şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care este parte civilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel