DNA a clasat dosarul lui Dumitru Iliescu. Generalul dezvăluie ce nu s-a văzut la TV: Au rămas consternați

Roxana Neagu / 13 aug 2019 / 23:40

Dosarul generalului Dumitru Iliescu, fost comandant al Serviciului de Protecție și Pază, a fost clasat. În urmă cu cinci ani, casa sa a fost devastată la percheziții, mascații au intrat peste familie în casă, el a fost ridicat din Sibiu și dus la audieri, în luminile televiziunilor, unde anchetatorii au fost consternați că vrea să-și vadă dosarul înainte de a face orice declarație. 

Iată ce scrie generalul Dumitru Iliescu pe Facebook: 

”În octombrie 2014, am plecat la Paris, pentru un examen medical, la Spitalul American. Doar ce am ajuns la locul de destinație și am fost apelat de domnul Panaitescu, pe atunci subcomisar, astăzi comisar șef, polițist judiciar la DNA, care m-a informat că domnul procuror DNA Pancescu a dispus, prin Ordonanță, începerea urmăririi penale împotriva mea, că am calitatea de suspect într-un dosar, și că se va face o percheziție domiciliară, iar eu am la dispoziție o jumătate de ora să-mi trimit avocatul să asiste. I-am spus unde mă găsesc, deși domnia-să știa foarte bine, fusesem doar monitorizat permanent, inclusiv prin MONSAT. Mai mult, au programat percheziția în așa fel încât eu să nu pot fi prezent și să nu îi incomodez în derularea planului elaborat în acest sens. L-am întrebat de ce sunt acuzat, dar a refuzat să îmi spună. Nu a fost nicio problemă, am aflat imediat de la cei din media, care primiseră toate detaliile și care m-au apelat să le dau un punct de vedere.

Mascații au dat buzna peste familie, în casă

 

Nu așteaptă însă sosirea avocatului, o cohorta de indivizi mascați înarmați până în dinți se năpustește în curtea mea, iar apoi în casă. Acolo dau peste soția mea, care, luată prin surprindere, sub amenințarea pistoalelor mitralieră, purtate de niște namile mascate, care răcneau din toți bosogii că o împușcă dacă nu se culcă pe podea, se prăbușește pe fotoliul existent în holul de la intrarea în locuința. Se aude ceva asemănător și la bucătărie, unde față care matură era amenințată în același mod, și somată să lase din mâna armă atât de periculoasă, adică matură. Nici nu se dumirește bine soția ce se întâmplă, că alți indivizi, fără să spună ce caută acolo, se năpustesc în dormitoarele de la etaj. Într-unul din ele zăcea soacră-mea, care era bolnavă și se deplasa foarte greu. Sărmana femeie s-a speriat așa de tare când i-a văzut pe invadatori, încât a rupt-o la fugă pe scară, parcă nici nu atingea treptele, strigând cu disperare: "Săriți..., saaaariti.., au venit hoțîi.., au venit călăîi..., ne prăpădesc...!" La fel au procedat și în locuința fiicei mele Ana-Maria, unde se napustisera cu furie în camera copilului acesteia, ce e drept care reprezenta un real pericol pentru ei, cu toate că avea doar doi ani. Cu greu au fost convinși să îi lase pe părinți să ia în brațe copilul, care se speriase așa de tare încât plângea să leșine. După un timp, după ce s-au convins că ființă din față lor nu este atât de periculoasă pe cât își închipuiau, au cedat rugăminților tatălui de a-și scoate cagulele și a părăși rolul de sperietoare pentru copil. A sosit și avocatul meu, le-a cerut mandatul de percheziție, a constatat că în el era trecută o altă adresa, îmi comunica acest aspect, iar eu îi spun să permită să se facă percheziția și în aceste condițîi. De fapt percheziția începuse de mult, doar se napustisera în toate încăperile în același timp, fără a da posibilitatea membrilor familiei să îi asiste, cu siguranță aveau de "plantat" tehnică de interceptare. Primii care au intrat au fost cei de la SRI, care au început să caute microfoane și sonde optice prin perețîi sufrageriei. Soția i-a întrebat ce caută, că să le pună la dispoziție ceea ce doreau, dar ei au preferat să scotocească prin toate lucrurile personale. Probabil primiseră informațîi la fel că americanii în Irak și căutau rachete nucleare și arme chimice.

Supărarea procurorului care n-a găsit nimic la percheziție

 

 

După mai multe ore de căutare asiduă, procurorul asistat de șeful grupului SRI, îi cheamă în curte pe șefii echipelor care făceau perchizitia și aceștia îl informează că nu au găsit nimic. Vădit supărat și preocupat, le spune acestora să continue căutările că nu se poate să nu găsească ceva. Este și imprudent, se lăsase întunericul și nu observase că la câțiva pași mai încolo se aflau doi membri ai familiei care auziseră fără să vrea întregul dialog. Spre dimineață s-a terminat percheziția, au luat tot ce se putea lua, și au plecat. Au luat calculatorul meu, tabletă, telefoanele mobile. La fel au procedat și cu fiica mea Ana-Maria, căreia printre multe altele, i-au luat calculatorul în care avea instalat programul "AutoCAD", ea fiind arhitect, luându-i posibilitatea de a munci și a-și asigura cele necesare existenței. M-a apelat din nou domnul Panaitescu și m-a întrebat când revin în țară. I-am răspuns că ajung în Bucureșți după cinci zile și că mă voi prezența la sediul DNA pentru audiere. A spus că este OK și că mă așteaptă. Văzând însă cum se derulează lucrurile, am decis să renunț la examenul medical și să mă întorc imediat în țară. Fiind cu un mijloc de transport auto am reușit să revin în România doar în două zile.

Ridicat din Sibiu

 

Am anunțat avocatul că sosesc mai devreme cu trei zile și l-am rugat să comunice acest lucru celor de la DNA, ceea ce a și făcut. După intrarea în țară, mi-am pregătit bagajul și le-am spus celor care mă însoțeau să nu se sperie dacă vom fi opriți pe drum de către cei de la DNA și voi fi luat și dus cu mandat la sediul acesteia. Știam că nu au găsit nimic la percheziție, deși nu asistasem și nu văzusem procesul verbal, nu îmi făceam probleme pentru că în casă nu aveam nimic care să fie folosit împotriva mea și cel mai important știam că sunt nevinovat. Cum am anticipat, așa s-a și întâmplat. Am fost oprit la intrarea în Sibiu, și preluat de o mășînă a DNA. Nu înțelegeam de ce au făcut acest efort să vină până la Sibiu, de ce au făcut risipă de timp și bani, când puteau foarte simplu să mă aștepte la intrarea în Bucureșți, mai ales că după ce am plecat din Franța am lăsat pe mobil activat programul de stabilire a locației pentru că cei de la SRI și DNA să știe în orice moment unde mă aflu și care este itinerariul de deplasare. Oricum ei o puteau face și fără sprijinul meu, dar am zis să simplific lucrurile. Nu pot să nu menționez faptul că ofițerul de poliție judiciară, un comisar șef, care m-a însoțit în mășînă până la sediul DNA, a avut un comportament civilizat, manifestând respectul necesar, chiar precizându-mi că nu și-a luat cu el nici cătușele și nici armamentul, știind că sunt o persoană responsabilă și care nu va crea probleme. A încercat însă cu insistență să mă convingă să dau declarație când ajung la procuror, să cooperez cu ei, spunându-mi că avocațîi doar încurcă lucrurile pentru a-ți lua cât mai mulți bani. L-am aprobat și i-am spus că așa o să procedez, fiind convins că nu au nicio proba și vor să aibă ceva la dosar, adică declarația mea.

Discuții cu ȘEFA

 

Văzând că accept propunerea, s-a luminat la față și a sunat la Bucureșți la cineva căreia i se adresa cu apelativul "ȘEFA". Cum nu era greu de imaginat cu cine vorbea, am plusat în direcția care-l interesa și i-am spus că doresc o cooperare deschisă și deplină cu ei pentru rezolvarea imediată și legală a situației. Ulterior a mai fost apelat de câteva ori de "ȘEFA" pe care a asigurat-o că totul este sub control și că lucrurile sunt rezolvate. Am ajuns la sediul DNA, o mulțime de camere de la diverse televiziuni, focalizate spre mine, reporterii se îmbulzeau și îmi puneau care mai de care întrebări. Deja pe toate canalele de știri se dădeau informațîi certe că am fost arestat, că sunt vinovat de o fapta penală deosebit de gravă, adică de trafic de influență, și că voi primi ani grei de pușcărie. În fond despre ce era vorba. Eram acuzat că am făcut demersuri să îmi angajez fiica arhitect la o firma privată de arhitectură. Unde vedeau ei caracterul ilicit al faptei nu pot să va spun. Va pot prezența doar faptul că era aceași situație cu cea în care mergeți pe bicicletă pe un drum privat și va oprește poliția și va cere permisul de conducere, iar pentru că nu îl aveți va face dosar penal că v-ați permis să conduceți un vehicul fără permis.

Moment de consternare: vreau să văd dosarul

 

Dar să revenim la momentul anterior. Chiar dacă aș fi dorit să le răspund, nu puteam să o fac pentru că am fost condus imediat spre poartă de contot tehnic antiterorist aflat la intrarea în instituție. Am fost condus într-un birou, unde sigur era tehnică de înregistrare și unde m-am întâlnit cu avocațîi mei, și ei vădit marcați de situație. Le-am spus în câteva cuvinte despre ce este vorba și atunci li s-au descretit frunțile. Specialiști de prim-rang, avocațîi m-au sfătuit să nu dau declarație decât dacă mi se prezintă dosarul, de fapt ceea ce și eu gândisem în urmă dialogului cu însoțitorul din partea DNA. Am intrat în biroul procurorului Pancescu, unde se aflau și doi ofițeri de poliție judiciară. Mi s-a prezentat Ordonanță de începere a urmăririi penale, și faptele de care sunt acuzat, iar apoi mi s-a solicitat să dau declarația promisă, anchetatorii având un comportament decent, total diferit de ceea ce îmi închipuiam eu. Am răspuns că dau declarația, dar după ce mi se prezintă dosarul. Toți au rămas consternați, nu le venea să creadă că le cer așa ceva, parcă îi lovisem în moalele capului. După câteva minute ne-au rugat să mergem pe hol și să așteptăm acolo, fiind supravegheați de un ofițer de poliție judiciară. La un moment dat am observat ceva agitație și l-am recunoscut pe șeful grupei de polițiști care trebuia să mă ducă la "Beciul Domnesc" și care le dădea dispoziție subordonaților, vădit supărat. Am solicitat să mi se permită accesul în biroul procurorului unde în geantă aveam o sticlă cu suc, spunând însoțitorului că îmi scade glicemia și că pot întră în comă hipoglicemică dacă nu consum ceva dulce. A mers cu mine în birou și i-a spus procurorului despre ce este vorba și nu pot să nu va relatez despre surprinderea pe care am avut-o când s-au oferit ei să mă servească cu suc și o felie de tort. Am acceptat sucul și le-am mulțumit frumos.

Fără nicio măsură, după tot haosul

 

Când să ies din birou, m-au oprit și, profitând de absența avocaților, au încercat să mă determine să le spun cine este persoană din DNA care m-a informat despre diverse evenimente. Le-am răspuns că nu există o asemenea persoană, și am ieșit. După câteva minute, ecipa de polițiști a plecat, se făcuse târziu, aproape miezul nopțîi, supărați că au așteptat atâtea ore. Am fost chemați în biroul procurorului. Mi-a spus că nu poate să îmi prezinte dosarul, și a început să dicteze procesul verbal. I-am răspuns că aștept ordonanță de reținere pentru 24 de ore, că să nu mai ținem oamenii să aștepte și că oricum văd dosarul a două zi la instanța. A spus că nu îmi va fi prezentat dosarul pentru că nu voi fi reținut, că sunt liber să plec și că nu a luat niciun fel de măsuri în ceea ce mă privește. Am plecat din sediul DNA fără să răspund reporterilor care îmi barasera drumul. Deja pe majoritatea televiziunilor reporterii își puneau problema dacă nu este un balon cu aer, făcut doar pentru imagine și pentru a fi condamnat de opinia publică. La câteva zile am fost chemat pentru percheziția informatică. Am fost surprins de faptul că se ceruse mandatul la o instanța inferioară celei competențe, adică un mandat total ilegal, dar nu am spus nimic, lăsându-i pe cei care au făcut-o să își dea seama de gafă inadmisibilă la un asemenea nivel. Nici acum nu au realizat acest lucru. Cartea, bat-o vină...!!! Au trecut aproape cinci ani și nu s-a mai lucrat nimic în dosar, doar eu continuând să fiu suspect și "penal" așa cum îi place să spună Herr Iohannis.

Solicitare să fie finalizat dosarul. A urmat clasarea

 

Văzând că nimeni nu dorește finalizarea anchetei, am cerut avocatului să le facă o solicitare în scris și, în caz că nu se iau măsuri, să îi chemăm în judecată, să îi oblige instanța. În urmă demersului nostru au audiat trei persoane, două dintre ele care nici nu mă cunoșteau, și văzând că nu găsesc nimic de ce să se agațe, au dispus, prin ordonanță, pe 17 Iulie 2019, clasarea dosarului. După 5 ani, timp în care am fost "SUSPECT" și PENAL", s-a clasat dosarul meu cu Art. 16 lit. b și c, adică fapta nu întrunește elementele infracțiunii, nu există fapta penală și nu există probe...!!! Explicația pe care am primit-o: "O înlănțuire de întâmplări nefericite”.