Directorul financiar al Trump Organization, acuzat de evaziune fiscală, a pledat nevinovat

Directorul financiar al Trump Organization, acuzat de evaziune fiscală, a pledat nevinovat
Directorul financiar al Trump Organization, acuzat de evaziune fiscală, a pledat nevinovat

Directorul financiar al Trump Organization, Allen Weisselberg, a pledat joi nevinovat, în faţa tribunalului din Manhattan, pentru 15 capete de acuzare legate de evaziune fiscală, în timp ce holdingul fostului preşedinte american a denunţat o inculpare pur ''politică'', relatează AFP. 

Allen Weisselberg, în vârstă de 73 de ani, un susţinător ferm al fostului preşedinte Donald Trump, a sosit la tribunal în jurul orei 14:15 (18:15 GMT), cu mâinile la spate, încătuşat. Potrivit AFP, actul de acuzare îi vizează pe Weisselberg şi Trump Organization.

Weisselberg este acuzat în special că, între 2005 şi 2021, a ascuns în mod deliberat de autorităţile fiscale aproximativ 1,7 milioane de dolari reprezentând avantaje în natură pe care le-a primit de la Trump Organization, fiind evitată plata a aproximativ un milion de dolari la impozite federale şi locale.

Allen Weisselberg este de asemenea acuzat că a declarat în mod fals că nu este rezident în oraşul New York pentru a evita impozitele. Trump Organization este acuzată că a contribuit la disimularea acestor avantaje. Allen Weisselberg, de meserie contabil, şi-a desfăşurat cea mai mare parte a carierei în imperiul imobiliar al familiei Trump, căruia i s-a alăturat în 1973, conform Agerpres.

Totuşi, fostul preşedinte al Statelor Unite şi membrii familiei sale nu ar urma să fie vizaţi, cel puţin într-o primă fază, de procurorii care îi investighează de doi ani afacerea imobiliară, care mai cuprinde hoteluri de lux şi cluburi de golf. Inculparea lui Allen Weisselberg ar avea ca scop, conform opiniei generale, să-l pună sub presiune pentru a accepta să colaboreze cu anchetatorii pentru a furniza elemente suplimentare acuzării.

În urmă cu câteva săptămâni, un mare juriu a dat undă verde procurorului din Manhattan, Cyrus Vance, pentru inculparea lui Allen Weisselberg şi a Trump Organization, scriu cele trei publicaţii. Aceste inculpări, dacă vor fi confirmate, vor constitui o lovitură pentru Donald Trump, care lasă să se înţeleagă că ar putea candida din nou la preşedinţie în 2024. Trump rămâne foarte prezent pe scena politică şi personalitatea numărul unu a Partidului Republican.

El a reluat săptămâna trecută marile mitinguri devenite marca sa de campanie, iar miercuri s-a deplasat la frontiera cu Mexic pentru a denunţa politica în domeniul imigraţiei a succesorului său democrat Joe Biden.

Fostul preşedinte, care locuieşte acum în Florida, a calificat luni anchetele justiţiei din New York drept 'continuarea celei mai mari vânători de vrăjitoare din toate timpurile'. El i-a mai acuzat pe procurorii democraţi că sunt 'dispuşi la orice' pentru a-i contracara ambiţiile politice, 'mergând până la a comite greşeli profesionale'.

Allen Weisselberg, de meserie contabil, în vârstă de 73 de ani, şi-a desfăşurat cea mai mare parte a carierei în imperiul imobiliar al familiei Trump, căruia i s-a alăturat în 1973. După ce Donald Trump a acces la Casa Albă în 2017, Weisselberg a fost mandatat să gestioneze Trump Organization împreună cu cei doi fii majori ai noului preşedinte, Eric şi Donald Jr.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel