Deutsche Bank a anunțat, vineri seara, că își va încheia activitatea operațională în Rusia. Joi, anunțase că nu este ”practic” să-și închidă afacerea în Rusia
Deutsche Bank, cu sediul central la Frankfurt, a anunțat că își oprește activitatea în Rusia.
”La fel ca unii dintre colegii noștri internaționali și în conformitate cu obligațiile noastre legale și de reglementare, suntem în proces de oprire a activității noastre rămase în Rusia, în timp ce ne ajutăm clienții multinaționali non-ruși să își reducă operațiunile”, transmite Deutche Bank.
Decizie cel puțin surprinzătoare dacă ținem cont de faptul că, joi, anunțare că nu este „practic” să-și închidă afacerea în Rusia, în ciuda măsurilor similare ale marilor corporații care încearcă să se distanțeze de țară din cauza invaziei Ucrainei, scrie CNBC. Vorbind la CNBC, directorul financiar al băncii germane a apărat decizia, spunând că decizia se bazează pe grijă față de clienții care încă operează în țară, potrivit Mediafax.
Inițiativa vine în timp ce alte bănci importante au deschis procedurile pentru a se retrage din Rusia. Goldman Sachs a declarat joi că își încetează activitatea în țară, în timp ce HSBC le-a spus luni angajaților să înceapă întreruperea tranzacțiilor cu băncile rusești.
„Suntem acolo pentru a ne sprijini clienții. Și astfel, în scopuri practice, retragerea nu este o opțiune disponibilă pentru noi. Nici nu ar fi lucrul corect de făcut în ceea ce privește gestionarea relațiilor cu clienții, ajutându-i să-și gestioneze situația”, a spus James von Moltke.
Von Moltke a adăugat că banca ar fi dispusă să-și reconsidere poziția în cazul în care situația politică ar escalada în continuare și clienții săi din Rusia, în mare parte multinaționale, își încetează operațiunile în țară.
„Desigur, va trebui să ne uităm la modul în care evoluează această situație și să luăm în considerare amprenta noastră în Rusia, pe măsură ce obținem o mai mare claritate cu privire la direcția societății. Pe măsură ce [prezența clientului] se diminuează, la fel se va reduce și prezența noastră la Moscova”, a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu