Un denunţător din dosarul "Referendumul" s-a prezentat joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a-şi susţine mai multe plângeri formulate împotriva preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi a ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, pe care îi acuză de fapte de corupţie.
Romică Părpălea, vicepreşedinte al PSD Teleorman în perioada 2009-2012, le-a spus jurnaliştilor, la intrarea în sediul DNA, cum a ajuns compania Tel Drum la un apropiat al lui Liviu Dragnea, cum a ajuns să să fie denunţător în dosarul "Referendumul" şi de ce fapte o acuză pe ministrul Carmen Dan.
Întrebat de jurnalişti despre legăturile dintre Liviu Dragnea şi compania Tel Drum, Părpălea a precizat că Liviu Dragnea, în perioada în care era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, ar fi oferit societatea unei persoane pe nume Marian Fişcuci, despre care acesta spune că era apropiat al preşedintelui PSD.
"Eu semnalam încă din 2012 că în spatele Tel Drum se află familia Dragnea (...). În privinţa privatizării Tel Drum, după ce Consiliul Judeţean a făcut investiţii foarte mari, domnul Dragnea, printr-o semnătură simplă, fiind preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, a oferit această societate puternică unui apropiat care era preşedinte executiv la PSD, care eu am colaborat cu el foarte bine, Fişcuci Marian, care era pe zona Zimnicea. Eu, având domiciliu pe Bragadiru, aparţineam ca zonă de Zimnicea şi am colaborat foarte mult cu Fişcuci Marian. Am observat că domnul Dragnea pe toate posturile de televiziune spune că nu îl cunoaşte pe Marian Fişcuci. Sunt fotografii. (...)", a spus Romică Părpălea.
[citeste si]
El a adăugat că Tel Drum ar fi girat cu proprietăţi mobile şi imobile pentru credite care ar fi fost făcute de fiul lui Liviu Dragnea.
"Tel Drum a girat cu toate proprietăţile mobile şi imobile pentru creditele pe care le-a făcut fiul domnului Dragnea. Acum vă întreb omeneşte: Ce legătură ar fi între Tel Drum, Dragnea şi fiul dumnealui? Pe dumneavoastră vă poate gira la un credit o societate care nu vă cunoaşte? În momentul în care ai girat cu toate bunurile mobile şi imobile, înseamnă că acele bunuri sunt ale tale. A mers la o bancă şi au făcut foarte multe împrumuturi. Se laudă domnul Dragnea că băiatul dumnealui la vârsta de 28 de ani este foarte deştept şi a făcut foarte multe afaceri. Unde putea să facă afaceri? În Teleorman? Când e sărăcie lucie, e ultimul judeţ din România la 85 de kilometri de capitala României", a precizat Părpălea, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu