Președintele Klaus Iohannis i-a cerut, în această seară, pentru a doua oară, demisia premierului Viorica Dăncilă. Liviu Dragnea susține că este doar o justificare.
Șeful statului a declarat, în această seară, că"e imperioasă demisia doamnei Dăncilă, pentru a face loc unor oameni responsabili și competenți și în acest context e din ce în ce mai vizibil că Dragnea și ai lui nu au nicio soluție pentru o guvernare bună și eficientă". De cealaltă parte, șeful PSD susține că această cerință a fost doar unul dintre obiectivele bifate în discursului președintelui."Cred că a avut mai multe obiective. Primul a fost să încerce să justifice cererea de demisie a doamnei Dăncilă de săptămâna trecută, legând-o de o serie de date, pentru a nu se mai spune că i-a cerut-o pentru vizita in Israel",a declarat Liviu Dragnea.
Mâine vor fi conferințe de presă
"Este foarte greu să nu realizăm că este o implicare politică așa cum nu ar trebui să aibă un președinte apolitic. Eu am vorbit cu doamna prim-ministru în seara asta, mâine vor fi conferințe de presă, în așa fel încât aceste informații nereale să fie demontate, pentru că oamenii să nu mai fie speriați", a susținut Liviu Dragnea.
"Doamna Dăncilă nu are de ce să-și dea demisia"
Doamna prim-ministru Dăncilă nu poate demisiona pentru că îl deranjează pe președintele Iohannis printr-un program de guvernare care produce efecte bune. Atât timp cât acest program de guvernare care generează creștere economică este pus în practică, doamna Dăncilă nu are de ce să-și dea demisia. Noi nu putem să schimbăm premierul de fiecare dată când este nemulțumit președintele, pentru că premierul nu este suficient e docil în relația cu președintele", a declarat Dragnea la Antena 3
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News