De Ce nu l-au audiat judecătorii pe Gabriel Oprea în dosarul lui Neculai Onțanu

Vladimir Neagu / 04 apr 2017 / 11:59 Salveaza PDF Comentarii
Gabriel Oprea
Gabriel Oprea

Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis, astăzi, să nu-l audieze pe Gabriel Oprea, ca martor, în dosarul lui Neculai Onțanu. 

Motivul pentru care judecătorii nu l-au audiat pe Gabriel Oprea a fost să nu se autoincrimineze. El fusese citat ca martor și s-a prezentat la Curtea de Apel București. Neculai Onțanu, fost primar al Sectorului 2, este acuzat de luare de mită. 

Avocaţii au cerut ca Gabriel Oprea să nu fie audiat la acest termen, deoarece el s-ar putea autoincrimina prin declaraţia de martor, deoarece este cercetat de DNA într-un dosar disjuns.

”Noi ştim că în dosarul de la DNA se efectuează cercetări in rem. Lui Gabriel Oprea nu i-ar conveni să formuleze probe într-un dosar care stă la DNA. E treaba DNA de ce stă”, a spus unul dintre avocaţi.

În consecinţă, avocaţii au cerut trimiterea unei adrese la DNA, pentru ca procurorii să spună instanţei ce calitate are Gabriel Oprea în acel dosar - suspect sau inculpat şi eventual pentru ce infracţiuni este cercetat.

Instanţa a decis amânarea audierii lui Gabriel Oprea pentru următorul termen al procesului din 14 aprilie, după ce DNA va face precizările solicitate.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26