Oficialii Rusiei și presa finanțată de Kremlin au invocat precedentul Kosovo pentru a justifica acțiunile Moscovei în Crimeea. La șase ani distanță de la evenimentele politice care au condus la declararea independenței de către Kosovo, Crimeea este pe punctul de a se rupe de Ucraina, demers pe care Rusia îl consideră legitim, în timp ce Occidentul acuză plebiscitul de încalcare a dreptului internațional.
David L. Phillips, consilier al președinților Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama, susține că dreptul internațional este cel care distinge situația din prezent a Crimeii de cea din Serbia anului 2008 (sursa).
Republica autonomă Kosovo și-a declarat independența în anul 2008, decizie blamată de Rusia de-a lungul anilor pentru caracterul său unilateral. Independeța Kosovo a fost recunoscută de 110 țări, dar cinci state ale UE refuză și în prezent să se ralieze curentului internațional: Spania, Slovacia, Grecia, Cipru și România.
Unii dintre liderii politici ai României pledează pentru recunoașterea provinciei Kosovo și de către țara noastră, în contextul în care Belgradul și Pristina au demarat, în 2013, un proces de normalizare a granițelor, iar Serbia are aspirații europene.
În 2008, când Kosovo îşi declara unilateral independenţa, poziţia României a fost fermă şi clară, împărtăşită unanim la vârful instituţiilor statului şi de către partidele parlamentare. Era poate un răspuns emoţional, un răspuns sensibil la fantomele transilvane ale trecutului sau la idealizata relaţie a Bucureştiului cu Belgradul (...) Recunoscând independenţa Kosovo, întindem o mână prietenească către o Serbie europeană - Mircea Geoană (sursa)
Fost consilier al lui Clinton, despre paralela Crimeea - Kosovo
"Constituția Iugoslaviei din 1974 stabilește că regiunea Kosovo este o provincie autonomă cu aceleași drepturi ca republicile iugoslave, care includ și dreptul secesiunii. Kosovarii și-au exercitat dreptul constituțional prin referendumul din 1992. Etnicii albanezi reprezentau aproximativ 95% din totalul populației. Aproape toate voturile au mers în favoarea independenței", scrie David L. Phillips.
"Slobodan Milosevic a declarat stare de urgență și a impus legea marțială în Kosovo. Din cauza atrocităților împotriva etnicilor albanezi din Albania, Serbia și-a pierdut legitimitatea și autoritatea morală de a guverna", mai spune profesorul.
NATO a intervenit militar în 1999, decizie pe care fostul președinte al SUA Bill Clinton, într-un interviu acordat în 2013, regreta că nu a luat-o mai devreme. După retragerea trupelor sârbe din Kosovo, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția 1244, care stabilea ca provincia Kosovo să fie condusă ad-interim de o administrație stabilită de Națiunile Unite. Totodată, kosovarii au participat la un nou scrutin pentru a-și alege viitorul politic.
De la adoptarea rezoluției 1244 și declararea independenței de către Kosovo la data de februarie 17 februarie 2008, Kosovo a muncit 9 ani pentru a satisface criteriile internaționale de recunoaștere", D. L. Phillips.
Profesorul Phillips arată că în Crimeea nu se poate vorbi de o încălcare a drepturilor omului de către conducerea Ucrainei, așa cum a fost în cazul albanezilor din Kosovo. Independența Kosovo a fost rezultatul unui proces de mediere internațională, sub auspiciile NATO, în timp ce anexarea Crimeii este instrumentată de Rusia, mai argumentează consilierul american.
"Un grup de contact internațional a netezit drumul Kosovo către independență. În cazul Crimeii nu există susținere internațională a referendumului sau a anexării peninsulei la Rusia", mai scrie Phillips, care amintește că misiunii OSCE nu i s-a permis să pătrundă în peninsula din sudul Ucrainei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu