Dan Petrescu nu mai crede în miracole: Șanse mici, mici, dar mergem să le jucăm

 Dan Petrescu crede că cel mai bun om al adversarilor a fost portarul Slaviei, cehii dominând fără să aibă ocazii.

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a arătat deranjat de poziţia în care s-a aflat echipa sa în partida cu Slavia Praga, din prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor, fiind dominată de adversarul care nu a avut însă prea multe ocazii de a înscrie.

"Suntem foarte supăraţi de rezultat, în prima repriză Slavia a dominat la pas. Ei nu au avut nici măcar un şut ca lumea, nu-mi duc aminte de vreun şut pe spaţiul porţii şi au avut un gol ca la tenis de masă, nu ştiu ce a fost acolo, că aia a fost o pasă, nu a fost un şut. A dat cu latul şi mi s-a părut că am primit golul prea uşor. A doua repriză nu-mi aduc aminte ca ei să fi avut vreo ocazie, ştiu că cel mai bun om de pe teren a fost portarul Slaviei. Nu ştiu ce vom face în retur, pentru că va fi de 10 ori mai greu, mai ales că rezultatul nu este cel care trebuia să fie. Ne-au dominat fără să aibă o ocazii", a spus Petrescu la Digi Sport, la finalul partidei de la Cluj-Napoca.

Ratarea penalty-ului de către Omrani a pus-o tot pe seama evoluţiei foarte bune a portarului echipei cehe: "Dacă a dat trei goluri, nu e normal să bată Omrani? El a dat goluri când trebuie, astăzi a ratat, dacă nu baţi penalty, nu ratezi. El a crezut că trebuie să ia mingea să bată, a bătut mereu bine, dar portarul lor a fost extraordinar astăzi şi cred că dacă jucam două-trei zile nu se rezolva problema".

Referitor la meciul retur, Petrescu a spus că echipa sa trebuie să realizeze din nou un miracol.

"Trebuie să încercăm iar un miracol şi să avem norocul pe care nu l-am avut astăzi, dar şansele sunt foarte mici. Mici, mici, dar mergem să le jucăm", a mai spus tehnicianul.

CFR Clu - Slavia Praga scor 0-1

CFR Cluj a fost învinsă de formaţia cehă Slavia Praga cu scorul de 1-0 (1-0), marţi seara, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, în prima prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal.

Slavia, cu internaţionalul român Nicolae Stanciu integralist şi cu Alexandru Băluţă pe banca de rezerve, a câştigat prin golul marcat de Lukas Masopust (28). CFR putea obţine mai mult, dar a avut o bară şi a ratat un penalty prin Billel Omrani (79).

Manşa secundă dintre Slavia şi CFR va avea loc pe 28 august, la Praga. Câştigătoarea va evolua în grupele Champions League, iar învinsa în grupele Europa League.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel