Analistul Dan Dungaciu a fost trimis în judecată, joi, de Direcția Națională Anticorupție.
Analistul Dan Dungaciu (55 de ani), profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială a Universităţii din București și fost director, timp de 12 ani, al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C Brătianu” al Academiei Române este acuzat de procurorii DNA de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Faptele ar fi avut loc între 2017 și 2022, când era director al Institutului.
Contactat de G4Media, Dungaciu a spus: 'Nu știu, o să mă lămuresc'. Analistul a evitat să zică și dacă a fost audiat de procurori, în faza de cercetare penală.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București. În acest moment, este în faza de Cameră Preliminară. Parte civilă în dosar s-a constituit Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI).
Potrivit Presshub, din decembrie 2023, dată la care Dungaciu avea calitatea de suspect, cercetările Direcției Naționale Anticorupție au demarat după o sesizare a Curții de Conturi care a făcut, anterior, un control la Institut.
Procurorii au descoperit că, în anul 2017, în calitate de director al Institutului, Dungaciu ar fi semnat un contract de împrumut de folosință și, apoi, alte două acte adiționale, cu Asociația „Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS)”, în calitate de comodatar.
Prin intermediul acestor contracte au fost date spre folosință către LARICS, cu titlu gratuit și fără organizarea unor licitații publice, două spații situate în sediul ISPRI. Contractul a avut o perioadă de 5 ani, cuantumul chiriei neplătite de către LARICS fiind de 101.607 lei, sumă pentru care institutul s-a constituit parte civilă în dosarul de la instanță. Printre membrii fondatori ai LARICS se afla și Dan Dungaciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu