Cum arată Ducesa Kate, la cinci săptămâni după naștere

Ducesa de Cambridge, soția Prințului William, a avut, în această dimineață, o primă apariţie publică, la un eveniment sportiv, la cinci săptămâni de la nașterea Prințului George. 

Kate Middleton şi-a însoţit soţul în Wales, la un eveniment sportiv, scrie Daily Mail. Prinţul William a dat startul ultra maratonului din Wales, la Anglesey, iar împreună cu Ducesa Kate au stat de vorbă cu unii dintre spectatorii competiţiei.

Sursa citată relatează că, potrivit unei surse, inițial, Ducesa de Cambridge nu avea de gând să participe la eveniment, însă a dorit să profite de șansă pentru a mulțumi localnicilor pentru căldura și ospitalitatea de care au dat dovadă față ei, inclusiv față de Prințul George.

Tânăra mamă, afișând o formă extraordinară, le-a dezvăluit celor din jur că micuţul George este bine şi că este acasă, cu bunica sa, Carole Middleton.

La prima apariţie publică la un eveniment după naşterea Prințului George, Ducesa Kate a etalat o atitudine radioasă şi o ținută care nu a ascuns revenirea spectaculoasă după naștere: un jeans negru skinny, o bluză cu imprimeu şi o jachetă Ralph Lauren, la care a asortat o pereche de sandale cu platformă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel