Culiță Tărâță a întârziat aproape 30 de minute la ședința solemnă a Camerelor reunite, în fața cărora MS Regele Mihai I a ținut un discurs, cu ocazia Jubileului de 90 de ani. În loc să intre prin spatele sălii, Tărâță a intrat pe ușa prezidiului și a coborât treptele podiumului, în timp ce MS Regele citea discursul istoric din 25 octombrie 2011. Televiziunile au încercat să evite momentul, transmițând imagini din sală, sau un cadru strâns cu Mihai.
Culiță Tărâță s-a dus tacticos în bancă, șocând străinii prezenți în Parlament. După terminarea ceremoniilor, l-am întrebat care a fost motivul întârzierii. Tărâță a răspuns că a ajuns mai greu de la festivitățile prilejuite de Ziua Armatei, manifestare la care a participat și președintele Traian Băsescu.
De ce nu ați intrat prin spatele sălii și ați trecut prin fața podiumului? l-am întrebat. ”Ei asta-i, nu mai are lumea voie să treacă pe unde vrea?”, a replicat deputatul UNPR.
Ceremonia solemnă a început cu câteva minute după ora zece, la care era programată, ceea ce, pentru manifestările din parlament este rar întâlnit. Este știut că punctualitatea este politețea regilor, iar Familia Regală nu a făcut excepție. Prima a intrat în loja regală, la 9,45, ASR Principesa Elena, însoțită de Excelența Sa Domnul Alexander Phillips Nixon. Imediat au sosit ALR Principesele Irina, Maria și Elisabeta Karina, urmate de ASR Prințul Nicolae.
În sală, cel mai devreme a ajuns Petre Roman, care s-a întreținut cu câțiva deputați. Majoritatea parlamentarilor a intrat în sală cu zece minute înainte de ora programată.
Citeşte şi:
Şi Baconschi a fost la concert de Ziua Regelui, dar la altul. La Pat Metheny Trio, la Sala Palatului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu