Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

CSM, nouă conducere. Klaus Iohannis, prezent la ședință

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se reuneşte vineri pentru a-şi alege noua conducere - preşedintele şi vicepreşedintele, la şedinţă participând şi şeful statului, Klaus Iohannis. 

Surse din CSM au precizat că pentru funcţia de preşedinte va candida judecătoarea Simona Camelia Marcu, iar pentru cea de vicepreşedinte procurorul Codruţ Olaru, potrivit Agepres.

Pe ordinea de zi a şedinţei plenului CSM se află şi prezentarea raportului de activitate al instituţiei pe anul 2017, în mandatul judecătorului Mariana Ghena - preşedinte şi al procurorului Cristian Ban - vicepreşedinte. 

Preşedintele Klaus Iohannis urmează, potrivit agendei publicate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, să participe la şedinţa plenului CSM. Conform Constituţiei, şeful statului va prezida şedinţa. 

Candidaţii pentru şefia CSM trebuie să prezinte un proiect managerial care să cuprindă viziunea lor referitoare la gestionarea competenţelor Consiliului şi rezolvarea aspectelor legate de resursele umane din sistemul judiciar şi proiectele aflate în derulare. 

Membri CSM

CSM are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor şi validaţi de Senat, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept - ministrul Justiţiei, preşedintele ÎCCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii. 

Potrivit Constituţiei şi Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit. 

Au dreptul să candideze doar cei nouă judecători şi cinci procurori aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor. Nu pot candida la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte membrii de drept ai CSM şi reprezentanţii societăţii civile. 

Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului, iar dacă preşedintele este judecător vicepreşedintele trebuie să fie procuror şi invers. 

Consiliul Superior al Magistraturii este format în prezent din judecătorii Simona Camelia Marcu şi Mariana Ghena - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea - Curtea de Apel Bucureşti, Nicoleta Margareta Ţînţ - Curtea de Apel Braşov, Andrea Annamaria Chiş - Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag - Tribunalul Neamţ, Evelina Mirela Oprina - Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan - Judecătoria Timişoara şi Mihai Bogdan Mateescu - Judecătoria Râmnicu Vâlcea. 

Din CSM fac parte procurorii Codruţ Olaru - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Mihai Ban - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Florin Deac - Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Nicolae Andrei Solomon - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Tatiana Toader - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. 

Victor Alistar şi Romeu Chelariu au fost aleşi de Senat ca membri CSM din partea societăţii civile.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.23
YesMy