CSM: Memorandum de colaborare între trei puteri

Justitia
Justitia

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis joi că este oportună, de principiu, încheierea unui memorandum de colaborare între reprezentanţii celor trei puteri - legislativă, executivă şi judecătorească - privind mai multe proiecte în justiţie. Totul pentru investiţii în infrastructura instanţelor, realizarea cartierului justiţiei în Capitală, dosarul electronic şi restrângere actelor normative. 

"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că este oportună, de principiu, încheierea memorandumului propus între reprezentanţii celor trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească, urmând ca, în cazul în care această formă de 
cooperare instituţională este apreciată ca fiind utilă, la elaborarea propriu-zisă a clauzelor actului, în care se va concretiza 
colaborarea, să fie observate limitele atribuţiilor ce le sunt conferite de Constituţie şi celelalte acte normative celor trei puteri", se arată în decizia plenului CSM, luată cu 11 voturi pentru şi 5 împotrivă. 

Iniţiativa acestui dialog între cele trei puteri a fost lansată de Comisia juridică a Senatului şi constă în semnarea unui memorandum de colaborare cu privire la: continuarea programului naţional de investiţii în infrastructura instanţelor din reşedinţele de judeţ, conform unui memorandum adoptat de Guvern în decembrie 2014; realizarea cartierului justiţiei în Bucureşti în cadrul unui proiect demarat împreună cu Primăria Capitalei şi Ministerul Culturii, pentru rezolvarea problemei spaţiilor pentru instituţiile şi autorităţile sistemului judiciar din Capitală; implementarea cât mai rapidă la nivel naţional a proiectului "dosarul electronic"; asanarea normativă - în sens de restrângere a actelor normative, deoarece numărul mare de acte normative şi modificările frecvente ale acestora au condus la o diminuare a încrederii populaţiei în sistemul de drept, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel