CSM confirmă: IJ a transmis note și memorii pe tema controlului la DNA

Consiliul Superior al Magistraturii a primit mai multe note și memorii pe tema controlului efectuat de Inspecția Judiciară la DNA, a declarat, luni,  purtătorul de cuvânt al instituției, judecătorul Ștefan Lucaciuc.

Conform acestuia, o notă a fost trimisă de inspectorul Elena Rădescu, o alta de către ea și două colege din echipa de control care îi susțin punctul de vedere, iar o a treia de ceilalți membri ai echipei care a efectuat verificările la DNA.

"Toate aceste note privesc aspecte legate de modul în care a fost efectuată respectiva acțiune de control", a precizat Ștefan Lucaciuc.

La CSM a fost înregistrat, în cursul săptămânii trecute, un memoriu transmis de DNA, care se referă la aceeași acțiune de control. Există, de asemenea, și un punct de vedere al inspectorului șef al IJ pe marginea procesului verbal ce conține concluziile preliminare ale verificărilor efectuate.

[citeste si]

"Toate materialele primite pe această temă au fost grupate și transmise Secției pentru procurori pentru analiză și propuneri. Deocamdată ele sunt în faza de analiză", a mai spus purtătorul de cuvânt al CSM.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJ, Alin Alexandru, conducerea instituției pe care o reprezintă nu a fost sesizată cu privire la eventuale nereguli în derularea verificărilor de la DNA și a aflat din presă despre conținutul unei note transmise CSM de către Elena Rădescu. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel