Ministrul de interne italian Matteo Salvini a anunţat miercuri că a primit o scrisoare din partea opozantului venezuelean Juan Guaido, şeful Adunării Naţionale de la Caracas, autoproclamat preşedinte, care i-a cerut să primească o delegaţie a ţării sale la Roma, informează AFP.
Italia este una din puţinele ţări din Uniunea Europeană care nu l-a recunoscut pe Juan Guaido drept 'preşedinte interimar' şi a blocat adoptarea unei poziţii comune a UE privind recunoaşterea acestuia, dar subiectul divizează profund guvernul de uniune între Liga (extrema dreaptă) şi Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem).
În scrisoarea sa, transmisă presei de către Salvini, Juan Guaido îşi anunţă intenţia de a trimite 'cât mai rapid posibil' în Italia a unei delegaţii 'oficiale' pentru a-i prezenta lui Salvini 'planul de acţiune pentru relansarea democraţiei în Venezuela prin organizarea de alegeri libere şi independente'.
Planul urmăreşte de asemenea 'soluţionarea crizei umanitare actuale, care îi afectează pe toţi venezuelenii şi pe cei peste 100.000 de italieni care trăiesc în Venezuela'.
Matteo Salvini, şeful Ligii, pledează pentru o revenire a democraţiei în Venezuela 'pentru că toate regimurile comuniste trebuie să fie şterse de pe faţa pământului'.
Dar poziţia Mişcării 5 Stele este mai ambiguă: 'Cantitatea de democraţie pe care o încercaţi să o exportaţi într-o ţară este întotdeauna direct proporţională cu cantitatea de petrol aflată acolo. E nevoie de curaj pentru a rămâne neutru', a explicat Alessandro Di Battista, unul dintre liderii mişcării, citat de AFP.
Într-o rară apariţie, preşedintele italian, Sergio Mattarella, a intervenit luni pentru a cere ca Italia să dea dovadă de 'responsabilitate' şi 'claritate pe o linie comună cu toţi aliaţii şi partenerii noştri din Uniunea Europeană'.
Vicepremier şi ministru de interne, Matteo Salvini nu a precizat deocamdată ce intenţionează să-i răspundă liderului opoziţiei venezuelene.
Italia a blocat, luni, adoptarea de către Uniunea Europeană a unei poziţii comune privind recunoaşterea lui Juan Guaido drept 'preşedinte interimar' şi, în consecinţă, legitimitatea acestuia de a convoca un nou scrutin prezidenţial în Venezuela. Statele membre ale UE îl vor recunoaşte individual pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei, au decis în cele din urmă ţările membre ale UE, care au lansat un apel la 'alegeri prezidenţiale libere, corecte şi democratice'. Unele state membre ale UE sunt iritate de faptul că se creează un precedent privind recunoaşterea unui lider autoproclamat, conform agenţiilor internaţionale de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News