Cristian Preda vorbește despre trei scenarii după alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte: coabitare, o nouă majoritate parlamentară și alegeri anticipate.
"După alegerea lui Iohannis, viața noastră politică poate evolua în trei direcții: 1. Coabitare, dacă guvernul Ponta rezistă după plecarea UDMR prin cooptarea PLR; 2. O nouă majoritate parlamentară, pe diferite căi (demisia lui Ponta sau moțiune de cenzură, urmată de negocierea unei alte formule guvernamentale); 3. Alegeri anticipate, dacă trecerea unei moțiuni de cenzură ar fi urmată de blocarea numirii unui alt premier în legislativul actual.
Prima soluție e repetarea evoluției din 2007-2008 sau 2012-2014: mai devreme sau mai târziu, Iohannis va fi tratat ca Băsescu după suspendări, alianța PSD cu Tăriceanu neputând produce altceva. A doua soluție ar fi reluarea evoluțiilor din 2005-2007 sau 2010-2012, adică redefinirea "soluției imorale" sau a "interesului național", așa cum sunt încarnate acestea de politicieni ca Voiculescu sau Oprea. A treia soluție e singura care poate produce o noutate. Legitimarea la urne a unei noi majorități ar continua spiritul în care a fost ales noul președinte.
Sunt convins că pentru prima și a doua soluție se vor găsi cu ușurință resursele umane și procedurale de care e nevoie. Problema e dacă partidele sunt în stare să abordeze a treia soluție. Acesta e primul test adevărat pentru Iohannis", a scris Cristian Preda pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu