Regina Elisabeta a II-a a invitat-o pe mama lui Meghan Markle să petreacă Crăciunul la reşedinţa sa din Sandringham.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a început deja să trimită invitaţiile pentru festivităţile de Crăciun ce vor fi organizate la reşedinţa regală din Sandringham, aflată în comitatul Norfolk.
Una dintre invitaţii i-a fost adresată mamei lui Meghan Markle, Doria Ragland, relatează ediţia online a cotidianului spaniol ABC. Presa britanică a interpretat acest gest drept un semn de respect faţă de soţia prinţului Harry, ducesa de Sussex, care este însărcinată cu primul copil al cuplului princiar şi care are puţine relaţii cu familia ei, cu excepţia mamei sale.
Gest de respect
Deşi părinţii lui Kate Midlleton au participat la ceremonia religioasă organizată în ziua de Crăciun în fiecare an la Sandringham, ei au fost găzduiţi întotdeauna într-o clădire din apropiere şi nu au petrecut niciodată noaptea în reşedinţa reginei. 'Este un gest de respect al reginei faţă de Meghan Markle şi o recunoaştere a faptului că ea nu are nicio altă relaţie de familie în ţară', a declarat o sursă pentru ziarul Daily Express.
Această invitaţie pentru Doria Ragland reprezintă un lucru neobişnuit pentru familia regală britanică. Mama lui Meghan Markle i-a fost mereu alături fiicei sale şi îi este de mare ajutor în aceste momente când ducesa de Sussex este însărcinată. Cu restul familiei sale, fosta actriţă americană nu are relaţii apropiate, iar acest detaliu reprezintă un lucru de care regina Elisabeta a II-a a ţinut cont, a precizat aceeaşi sursă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu