Cosette Chichirău a luat cuvântul, din partea USR, la şedinţa "Ora Premierului" acolo unde este invitată Viorica Dăncilă pentru a vorbi despre banii românilor.
"Până acum am auzit doar scuze bine împachetate, dar adevărul este că bugetul este scăpat de sub control. După două luni, deficitul este deja la peste 5 miliarde. Cheltuielile bugetului au crescut cu 38% față de primele două luni ale anului trecut, iar cheltuielile de personal sunt cu 19% mai mari. Multe salarii au scăzut, iar unii au trebuit să aducă bani de acasă. Ați creat confuzie generală între antreprenori și liberi profesioniști. Ratele pe care românii le plătesc pentru împrumuturi au crescut", a spus Cosette Chichirău.
"Programul de guvernare este mincinos, iresponsabil și nefuncțional. (...) Creșterea economică trebuia să fie bine administrată și nu irosită. Trebuie cheltuită pe lucruri care chiar contează, dar dumneavoastră funcționați în realitatea tristă, creată tot de comuniști, a unei societăți divizate. Românii mor pe drumuri, în accident, și mor cu zile în spitale", a mai zis deputata.
Dăncilă, explicații
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că adversarii PSD au pus la bătaie un discurs alarmist pentru a contesta programul de guvernare al partidului, lucru care "nu a făcut bine României".
"Programul de guvernare al Partidului Social Democrat a avut parte de la început de o respingere automată din partea adversarilor partidului. (...) Adversarii PSD au pus la bătaie un discurs alarmist pentru a contesta acest program, care vă spun foarte sincer nu a făcut bine României. Este nevoie de mai multă responsabilitate", a declarat Dăncilă.
Viorica Dăncilă este prezentă marţi în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora prim-ministrului", la solicitarea grupului parlamentar PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News