Ungaria lui Viktor Orban va introduce certificate de imunitate

Viktor Orban, avertisment pentru PPE
Viktor Orban, avertisment pentru PPE

Guvernul ungar a decis să introducă certificate de imunitate la coronavirus pentru persoanele care au fost vaccinate sau au trecut prin infecţie, a anunţat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite MTI.

Certificatul le va fi emis persoanelor care au primit a doua doză de vaccin, documentul urmând să indice data administrării acesteia, a precizat Gergely Gulyas în briefingul de presă săptămânal.

Pacienţilor care s-au recuperat de pe urma COVID-19 li se va emite un certificat cu data externării din spital sau a primului test PCR negativ după infectare, ori a celei de-a zecea zile după primul test PCR pozitiv, a adăugat Gulyas.

El a precizat că ambele tipuri de certificate vor fi gratuite. O altă posibilitate este ca persoanele care au fost infectate să obţină un certificat pe baza rezultatelor de la un laborator autorizat, însă, în acest caz, pentru emiterea documentului va fi percepută o taxă, a menţionat purtătorul de cuvânt al lui Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel