Coreea de Sud, victorie uriață a partidului la guvernare, după victoria în lupta cu COVID

Partidul de guvernământ, Partidul Democrat sud-coreean, a obținut astăzi o victorie covârșitoare. 

Partidul Democrat sud-coreean, de guvernământ, a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare desfăşurate miercuri în Coreea de Sud, potrivit rezultatelor publicate joi, transmit agenţiile de presă Yonhap, dpa şi Kyodo, scrie Agerpres. 

Astfel, Partidul Democrat (DP, formaţiunea preşedintelui Moon Jae In) şi aliaţii săi ar urma să deţină cel puţin 180 dintre cele 300 de mandate în Adunarea Naţională, parlamentul sud-coreean. În prezent, DP are 120 de reprezentanţi în parlament.

Partidul Viitorului Unit şi o formaţiune aliată mai mică vor avea 103 locuri în forul legislativ de la Seul.

Care a fost prezența la vot 

Comisia Electorală Naţională a anunţat că prezenţa la vot a fost de 66,2%, cea mai mare din ultimii 28 de ani în ţara asiatică.

Acest scrutin a fost văzut drept un referendum pentru preşedintele Moon Jae In, care mai are doi ani de mandat şi s-a confruntat cu provocări dificile - o recesiune economică, relaţiile tensionate cu Phenianul şi, mai recent, criza cauzată de COVID-19.

Ce spun sondajele 

Sondajele de opinie indică faptul că populaţia sud-coreeană consideră că guvernul a gestionat foarte bine criza cauzată de pandemia de COVID-19, iar testarea extensivă a făcut ca modelul sud-coreean să fie urmat cu succes şi de alte ţări.

În Coreea de Sud, numărul noilor cazuri zilnice de contractare a SARS-CoV-2 s-a stabilizat la sub 50, comparativ cu un vârf de 900 la finalul lui februarie. Până în prezent, în Coreea de Sud au fost confirmate puţin peste 10.500 cazuri de COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel