Coreea de Nord se pregătește să trimită până la 30.000 de soldați în ajutorul Rusiei pe frontul din Ucraina, într-o escaladare îngrijorătoare a conflictului. Analistul Bogdan Chirieac avertizează că...
Relația tot mai strânsă dintre Moscova și Phenian pare să capete o nouă dimensiune militară. Potrivit unei analize obținute de CNN, regimul nord-coreean intenționează să trimită între 25.000 și 30.000 de soldați suplimentari în sprijinul forțelor ruse care luptă pe frontul din Ucraina. Acest contingent se adaugă celor aproximativ 11.000 de militari deja trimiși în noiembrie anul trecut, care au fost desfășurați în regiunea Kursk și au contribuit la respingerea unei ofensive ucrainene.
Estimările furnizate de oficiali occidentali arată că în acea misiune aproximativ 4.000 de soldați nord-coreeni au fost uciși sau răniți. Cu toate acestea, colaborarea militară dintre cele două state pare să fi devenit tot mai solidă, ceea ce alimentează îngrijorările la nivel internațional privind o escaladare majoră a conflictului. În acest context tensionat, analistul politic Bogdan Chirieac a intervenit în direct la România TV, oferind o perspectivă amplă asupra pericolului care planează asupra întregii regiuni – în special asupra României.
„Ar trebui să ne facem griji? Întotdeauna, pentru că sunt luptători foarte destoinici. Sunt aproape fanatici. Preferă să moară în loc să se retragă, iar armata Ucrainei este destul de epuizată după 3 ani și jumătate de lupte continue cu un adversar mult mai numeros și mai puternic. Singura soluție pentru Ucraina este să primească înapoi sprijinul american și armele ucrainene, plus creșterea sprijinului militar european. Altminteri, ne-a spus foarte clar Volodimir Zelenski, armata ucraineană mai are muniție până în toamnă, până în septembrie. Peste vară, peste iulie și august, se anunță o mare ofensivă în Ucraina, poate și cu militarii aceștia nord-coreeni. Deci, după 3 ani și jumătate, ar fi un dezastru dacă frontul ucrainean s-ar prăbuși.
Primii loviți am fi noi, România, fiindcă ne-am trezi cu rușii în graniță. Deci nu sunt lucruri care să ne bucure, dimpotrivă, să ne îngrijoreze în cel mai înalt grad. Fiindcă, dacă Ucraina pierde, țara care va avea cel mai mult de suferit – așa picăm noi mereu la zar – va fi România. Probabil va fi o bătălie groaznică în Odesa. Dacă Odesa pică, atunci e o chestiune, cum să spun, de ore până când vor ocupa Bugeacul. Bugeacul nu este foarte locuit, problema este că vom avea graniță cu Federația Rusă pe brațul Chilia și nu doar România va avea această graniță, ci și NATO și Uniunea Europeană. Deci, situația nu mi se pare deloc roz”, a explicat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News