Conflictul Birchall-Savonea, pe masa CCR! Decizie în urma acuzațiilor grave

Curtea Constituțională a României (CCR) are pe ordinea de zi, de marți, conflictul juridic între Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Ana Birchall.

Ana Birchall a spus că va fi prezentă la ședință pentru a-și susține punctul de vedere.

”Cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre ministrul justiției, respectiv Ministerul Justiției, ca parte a autorității executive, și autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, cerere formulată de președintele Consiliului Superior al Magistraturii” este ordinea de zi a ședinței de marți, afișată pe site-ul CCR.

Ședința de judecată are loc după ce Lia Savonea, președintele CSM, a sesizat CCR cu privire la un conflict între CSM şi acţiunile Anei Birchall, pe atunci ministru al Justiţiei. 



Ingerințe grave ale Anei Birchall


În cererea transmisă de Lia Savonea către CCR sunt evidențiate următoarele lucruri:

1. „Ingerinţă gravă a ministrului Justiţiei, Ana Birchall, în activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurori.

2. Acte de subminare a independenţei justiţiei din România prin negocierea unei „foi de parcurs" privind statul de drept cu reprezentantul unui stat străin, conturând percepţia că problemele justiţiei din România nu sunt gestionate de organismele constituţionale abilitate ci de anumiţi factori externi.

3. Acţiuni repetate de decredibilizare şi blocare a activităţii CCR, autoritate de rang constituţional, cu rol bine configurat în arhitectura statului de drept din România.”, precizează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel