La aproape un an de la descoperirea sa, cometa Leonard a devenit vizibilă cu ochiul liber.
Mai mulți astronomi din România au reușit să imortalizeze imagini impresionante cu frumoasa Cometă Leonard, după ce aceasta a devenit vizibilă cu ochiul liber pe cerul dimineții. Printre aceștia, Valentin Grigore, președintele Societății Astronomice Române de Meteori, a postat două fotografii cu celebra cometă. Nucleul acesteia prezintă o nuanță verzuie, care se prelungește cu o coadă de culoare albă.
„Azi dimineață am evadat cu George Tănase din Târgoviștea aflată sub ceață și strat jos de nori și am urcat la Runcu la circa 820 m altitudine, unde am găsit cer senin. Ceața a rămas undeva la 750 m altitudine, deși în zori a urcat puțin și aici.
Am reușit câteva capturi la cometa Leonard pe care am reușit să o vedem și cu ochiul liber (destul de greu totuși), apoi și prin micul telescop al lui George.
Aici este o compoziție artistică cu cometa deasupra masivului Leaota, cu vârful de 2133 m. Cele două imagini, cer și peisaj, sunt făcute în același loc, cu aceeași distanță focală, dar poziția cometei a fost alta, mai la est“, a scris, pe Facebook, Valentin Grigore, președintele SARM.
De asemenea, Cometa Leonard a fost fotografiată și din nordul țării, iar imaginile au fost postate pe pagina de Facebook AstroInfo.
C/2021 A1 Leonard este o cometă de lungă durată descoperită de GJ Leonard la Observatorul Mount Lemmon, pe 3 ianuarie 2021 (cu un an înainte de periheliu), când cometa se afla la 5 UA (750 milioane km) de Soare. Aceasta este prima cometă descoperită în 2021 și are o orbită retrogradă. Pe 12 decembrie 2021, cometa se va afla la 0,233 UA (34,9 milioane km) de Pământ, iar pe 18 decembrie 2021 se va afla la 0,028 UA (4,2 milioane km) de Venus. Se va apropia cel mai mult de Soare pe 3 ianuarie 2022.
Pe 10 octombrie, cometa prezenta o coadă de praf scurtă, dar densă . La începutul lunii decembrie, cometa prezintă o magnitudine totală de aproximativ 6. Primele rapoarte de observații cu ochiul liber de către observatori experimentați au început să apară pe 5 decembrie 2021. Luminozitatea scăzută a suprafeței o poate face greu de observat în apropierea zonelor urbane, scrie Wikipedia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu