S-a aflat ce a fost, de fapt, misteriosul obiect apărut pe cer pe 9 decembrie 2024.
Un obiect descris ca misterios, asemănător cu un OZN, a putut fi observat, luni seara, din zona costieră a Mării Negre, în apropiere de Tuzla. Imaginile cu obiectul au pus pe jar piloții și controlorii de trafic aerian.
Unii piloți au raportat că au observat obiectul chiar și de la București, precizând că „sigur este un OZN“.
Se pare însă că toți au fost induși în eroare, iar ceea ce au observat era, de fapt, planeta Venus, care în această perioadă are o elongație suficientă de Soare încât se poate observa cu ușurință de pe Pământ, imediat după apus. În plus, planeta este extrem de strălucitoare, a doua după Lună pe cerul nopții.
Explicația a fost dată de cercetătorul Adrian Șonka, de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, care a comparat imaginile apărute în mass-media cu imaginile cu localizarea planetei Venus pe cer în această perioadă.
„Pe 9 decembrie s-a văzut un OZN pe litoralul Mării Negre.
A fost planeta Venus. Din fotografiile apărute la știri se văd stelele din constelația Capriconus lângă "OZN".
Obiectul s-a mișcat cu viteza aparentă a cerului, semn că se afla în afara Pământului. Obiectul se afla înspre sud-vest, aproape de orizont, direcție în care se afla și Venus. Obiectul era foarte strălucitor, ca și Venus. Obiectul "dispărut" când s-a apropiat de orizont, adică a apus sau nu s-a mai văzut din cauza ceții.
Obiectul era planeta Venus“, a scris cercetătorul Adrian Șonka pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci