COD GALBEN de vânt puternic. Județele AFECTATE

ANM a emis, luni, o atenţionare cod galben privind intensificări ale vântului în cinci judeţe, până la ora 12.00.

Sunt vizate judeţele Tulcea, Buzău (zona joasă), Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi. În aceste zone, vor fi intensificări ale vântului care vor atinge local, la rafală, viteze de 55-65 de kilometri la oră, potrivit ANM.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis o atenţionare de ploi, intensificări ale vântului şi vreme rece în sudul şi sud-estul ţării, de duminică seară până marţi dimineaţă.

Începând de duminică, de la ora 22.00, şi până marţi, la ora 10.00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat  30 l/mp.

În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în special la altitudini de peste 1.500 metri, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel