”Franța e campioană mondială. După 20 de ani. Cunoscând cel mai bine vorbele lui Sartre, care spunea că "jocul de fotbal se complică mult prin apariția echipei adverse", Franța a câștigat relaxat grupa, a eliminat, pe rând, Argentina, Uruguay, Belgia și a învins Croația în finală. Ceea ce o face, indiscutabil, o campioană meritată. În general, Franța lui Griezmann și Mbappe a lăsat senzația că joacă atât cât e nevoie pentru a câștiga. Fără prelungiri și fără hazard, adică fără lovituri de la 11 metri.
Puțină istorie nu strică, mai ales că astăzi mulți români au fost de partea croată a finalei. În urmă cu 20 de ani, Franța elimina Croația în semifinale, prin golul lui Thuram. Acum s-au reîntâlnit în finală. În 1998, înainte de a juca semifinala cu Franța, Croația a eliminat România în optimi, după un penalty bizar, care ar fi putut duce la apariția tehnologiei VAR. Noi nu mai existăm între timp. Îmi amintesc cum mulți suporteri ai Naționalei erau atunci supărați că am fost eliminați în optimi, obișnuiți cu aerul tare al sferturile americane. Apoi s-a retras Hagi și, odată cu lacrimile lui, s-a retras și Naționala. Ironic, la București s-a ținut mai degrabă cu Croația. 20 de ani au fost suficienți pentru a uita și pentru a ține cu cei care ne-au bătut atunci, eliminând cea mai frumoasă poveste din istoria fotbalului românesc, Naționala lui Hagi. De ce a evoluat Croația, de ce am dispărut noi la subsolul unui sport pe care l-am iubit cu o patimă adesea neînțeleasă?
Pentru cei care văd în fotbal ceva mai mult decât un scor agățat pe o tabelă, a fost un Mondial bun, cu foarte multe goluri frumoase. Pentru că Golul e cel care umple de multe ori golul de zi cu zi”, a scris Ionuț Vulpescu.
Bilanțul Campionatului Mondial
”Un bilanț e greu de făcut acum, la cald. Unele echipe au confirmat, într-un fel chiar și-au depășit condiția, altele au dezamăgit. Ca întotdeauna. Egipt și Panama n-au câștigat niciun punct și parcă tot e mult. În plus, Panama are "meritul" de a-l fi scos pe Harry Kane golgheter. Arabia Saudită a câștigat un meci care nu dovedește nimic, cu Egiptul. Australia a luat un punct inestetic. Ca și Costa Rica. Marocul a jucat frumos trei meciuri și s-a ales tot cu un punct. Tunisia a jucat și mai frumos și a obținut trei puncte. Ca și Peru, echipă frumoasă, nu însă la fel de spectaculoasă precum cea a lui Cubillas din '78.
Dintre echipele care au plecat acasă în faza grupelor, cele mai ghinioniste au fost Senegalul, eliminată din cauza unui cartonaș galben în plus față de Japonia și Iranul lui Carlos Queiroz, care a avut o ocazie uriașă, în minutul 94, de a elimina Portugalia. Islanda a demonstrat că și-a epuizat surprizele pentru acest secol la Europeanul din Franța, iar Nigeria trăiește nostalgic din osânza generației lui Okocha. Polonia, care a eliminat România în preliminarii, a terminat ultima în grupă, ceea ce spune mai multe despre noi decât despre ei. Nici viitoarea adversară, Serbia, nu s-a simțit mai bine, o singură victorie, în fața Costa Ricăi, ceea ce ar trebuie să ne îngrijoreze... Coreea de Sud rămâne cu victoria împotriva Germaniei. Nemții l-au reconfirmat între timp pe Joachim Low, semn că schimbarea lor nu e de obiectiv, ci de generație. Probabil singura mare surpriză a Mondialului e eliminarea din grupe a campioanei mondiale, ceea ce nu va împiedica însă Germania să revină repede în lupta pentru titlul european și mondial”, a mai scris ministrul.
Unul dintre cele mai frumoase meciuri
”Portugalia și Spania au oferit unul dintre cele mai frumoase meciuri, un 3-3 care era însă frumusețea unui Apus, nu a unui Răsărit. Ronaldo rămâne cu triumful european și cu viața nouă la Juventus, iar Spania trebuie să schimbe ceva mai mult decât un antrenor și o generație. Criza de expresie a Spaniei va fi mai greu de depășit decât eșecul de tranziție al Germaniei. În optimi s-au calificat 10 echipe din Europa, 5 din America de Sud și una din Asia. Nicio echipă din Africa n-a fost în ultimele 16.
Mediocre și abonate la optimi: Danemarca, Elveția, Mexic, cu un plus de entuazism pentru mexicani, care dau mereu aparența unei mari surprize. Ca și Japonia, cea mai bună echipă asiatică, partenera Belgiei într-unul din cele mai frumoase meciuri ale Mondialului. Dacă la spanioli e o problemă de tiki-taka, la brazilieni a fost de tiki-Tite. Iar marele Neymar, cel mai scump transfer din istorie, rămâne, intr-adevăr, Jr. față de Ronaldinho, de pildă, care a trecut și el pe la Paris, pe când erau mai puțini bani pe Parc des Princeps.
Argentina a jucat în poate cel mai frumos meci al turneului, cu Franța, apoi a plecat acasă, melancolică, adică învinsă, ca de fiecare dată în epoca post Diego Armando Maradona. Mai imprevizibil era ce făcea Maradona în tribune decât Messi în teren. La Buenos Aires, vorbele lui Kevin Keegan: "Nu cred ca există vreun jucător mai mare sau mai mic decât Maradona" sunt mai adevărate și mai triste ca niciodată. Columbia a avut un antrenor argentinian (Pekerman), mai bun decât a avut Argentina (Sampaoli), dar i-a lipsit James Rodriguez exact atunci când nu trebuia să între în jocul de uzură al Angliei. Uruguayul, un fel de Croație a Americii de Sud, n-a dezamăgit nici de această dată, oferind două dintre genericele Mondialului: cel mai frumos gol din acțiune, un-doi-ul Suarez-Cavani cu Portugalia și bătălia pentru viață și fotbal a unuia dintre ultimii antrenori de cinematecă a fotbalului: Oscar Tabarez”, a mai scris Ionuț Vulpescu.
Fără surprize
”Sferturile au fost un fel de G8, cu Rusia pe post de gazdă. Suedia și Rusia au păcălit fotbalul până la nivelul maxim in care îl poți păcăli la un Mondial, faza sferturilor. Eu nu prea cred în surprize la Mondial. Surprizele, dacă sunt, sunt de la semifinale în sus, unde ajung, până la urmă, cam aceiași: Brazilia, Germania, Franța, Italia, mai puțin la această ediție. Belgia a bătut și când a vrut și când n-a vrut Anglia și, alături de Croația, reprezintă marile echipe mici care s-au luat la trântă cu tradiția.
La final, până și proverbiala nedreptate a fotbalului este dreaptă, întrucât își află locul într-o ecuație morală în care nimănui nu-i este permis să uite că totul este limitat: succesul, ca și eșecul, norocul, ca și ghinionul. Pierzi nedrept, ca să nu uiți, atunci când câștigi, că n-ai făcut decât să câștigi jocul. Nu și bătălia contra Timpului. Nu degeaba Albert Camus spunea, după ce urmărea antrenamentele din spatele porții lui Vignal, că terenul de fotbal e singurul loc unde s-a simțit cu adevărat liber”, a conchis Ionuț Vulpescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
