Clipe grele la Casa Regală. Prințul, operat de URGENȚĂ. Cheag de sânge la creier

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Au fost momente de panică la Casa Regală. A fost operat pe creier din cauza unui cheag de sânge. 

Prinţul danez Joachim, fiul cel mic al reginei Margrethe II, a fost operat cu succes în Franţa pentru un cheag de sânge la creier, a anunţat sâmbătă Palatul regal într-un comunicat, preluat de AFP şi dpa, scrie Agerpres. 

Intervenţia a avut loc la Spitalul Universităţii din Toulouse. Prinţul a fost internat vineri seara târziu, iar starea sa este stabilă, conform comunicatului.

S-au mutat în Franța


Prinţul în vârstă de 51 de ani s-a mutat anul trecut în Franţa alături de soţia sa de origine franceză, prinţesa Marie, şi cei doi copii ai lor, după ce a fost invitat să participe la cel mai înalt curs de instruire pentru conducere militară din Franţa la colegiul de apărare École Militaire din Paris, pe care l-a absolvit luna trecută.

La începutul lunii iunie, el a fost numit ataşat militar la ambasada daneză din Paris unde urmează să-şi înceapă mandatul de trei ani în septembrie.

Succesiunea la tron

Joachim este al şaselea pe linia de succesiune la tronul Danemarcei, în urma fratelui său mai mare, prinţul moştenitor Frederik şi cei patru copii ai acestuia.

Conform comunicatului, regina Margrethe II, în vârstă de 80 de ani, speră că intimitatea lui Joachim va fi respectată în timp ce se află în spital.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel