Potrivit Al-Jazeera, Cipru a devenit luni cea de-a cincea țară din zona euro care cere ajutor financiar din partea Uniunii Europene. Specialiștii spun că situația financiară a statului insular a avut de suferit în principal din cauza expunerii sale în economia grecească.
Purtătorul de cuvânt al guvernului cipriot a declarat că încă nu se știe exact despre ce sumă va fi vorba, dar aceasta va face subiectul negocierilor din zilele următoare. Cei 27 de lideri ai Uniunii Europene vor dezbate pe această temă joi, la reuniunea Consiliului European. Același purtător de cuvânt spune totuși că cererea către Uniunea Europeană nu este singura soluție avută în vedere de executivul cipriot, fiind luate în calcul și țări din afara Uniunii, precum Rusia sau China.
Într-un interviu acordat agenției internaționale Associated Press, acesta a susținut că "Eforturile noastre de-a obține un acord bilateral va continua!". De asemenea, Kremlinul le-a mai acordat un împrumut de 2,5 miliarde de euro la începutul anului, pentru a acoperi deficitul bugetului pe 2012.
Cipru speră în primul rând să obțină aproximativ 1,8 miliarde de euro - sau 10% din produsul intern brut - până în 30 iunie, pentru a respecta termenul limită de recapitalizare a Băncii Populare din Cipru. Aceasta este cea mai expusă la datoriile Greciei, fapt ce a dus la pierderi majore în ultimul an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu